Articol scris de Ross Douthat şi publicat de The New York Times

Duceați cumva dorul Partidului Republican care existase înaintea apariției lui Donald Trump? Vă e dor de zilele cînd John Boehner se lupta cu Partida Ceaiului pe tema plafonării datoriilor sau pe tema așa-zisului ”abis fiscal” (efectul comun al mai multor legi adoptate în 2013, care au dus la majorarea impozitelor și la reducerea cheltuielilor, n. red.) sau de „planul” lui Ted Cruz menit să pună pe butuci Obamacare (reformele din sectorul asigurărilor de sănătate, prevăzute de fostul Președinte Barack Obama, n. red.)?

Plîngeți după anii în care, pentru Partidul Republican, testul cel mai important al purității conservatoare era angajamentul în sprijinul unui plan neplauzibil de reducere a deficitului?

Vă e dor de vremurile de demult în care bărbații la patru ace și susținătorii idealiști se ”băteau” cu ideologii mai libertini și cu personalitățile care pledau în emisiunile de știri pentru o schimbare menită să ducă la un program mai milos de austeritate și la reduceri de impozite încurajatoare pentru oamenii de afaceri?

Atunci, avem vești bune: Acele vremuri se întorc. Eșecul așa-zisului ”val roșu” din timpul alegerilor parțiale din 2022 și scăderea importanței lui Trump care a urmat au provocat un val contrar: este ca și cum ai vedea un val uriaș de apă luînd-o înapoi, dezvelind vechea coastă și topografia politică pe care apa o acoperise.

Penibila luptă a lui Kevin McCarthy ca să ajungă la conducerea Camerei și săptămîna de haos din Camera Reprezentanților nu prea mai aparțin epocii Trump. E vorba de lumea veche care revine, de vechiul regim al GOP-ului (Grand Old Party, numele popular al Partidului Republican, n. red.) cu toate disfuncționalitățile, cu toate blocajele și cu toate deșertăciunile sale, scrie The New York Times, potrivit Rador.

Dar asta nu înseamnă că inundația nu a schimbat peisajul. Unii republicani din Cameră care l-au tot blestemat pe McCarthy sunt foști susținători ai Partidei Ceaiului, dar alții sunt ceva mai trumpiști, creatori ai celebrității dreptei, cu spuza pe turta lor. Așa-zișii republicani populiști din Senat, precum J.D. Vance, Josh Hawley și Tom Cotton, nu sunt niște liberali în stilul lui Ted Cruz din jurul anului 2013, or, asta ar putea schimba rolul pe care Senatul îl are în luptele intestine republicane. Partidul la nivel național și ambițioșii săi guvernatori par acum să se lupte mai mult pentru problemele culturale decît pentru cele fiscale, iar Trump însuși e departe de a fi un om terminat.

Dar în cursul negocierilor pe tema șefiei Camerei a reieșit clar că unele năravuri de dinaintea lui Trump persistă încă. Pe de-o parte, reprezentată acum de McCarthy și de aliații săi, poți vedea baza GOP-ului încercînd să ghideze Camera într-o manieră centralizată, fără vreo viziune și fără vreun program anume. Pe de altă parte, printre cei care s-au opus conducerii sale, poți vedea niște conservatori cu multe plîngeri îndreptățite față de un proces legat de o viziune politică mai degrabă de suprafață și de o fiscalitate apocaliptică.

La fel ca pe vremea Partidei Ceaiului, rezultatul ar fi un Congres incapabil să guverneze, promovînd o politică de ultim minut și pe marginea prăpastiei, dar și un conservatorism care se manifestă prin promovarea unor mari reduceri bugetare deloc plauzibile și prin mai nimic altceva.

O parte a succesului inițial al lui Trump se datora faptului că el a scos Partidul Republican dintr-o fundătură, refuzînd categoric să susțină catehismul ”Adevăratului Conservatorism” și scoțînd în evidență niște probleme care îi interesau mai mult pe conservatorii mai puțin ideologi și pe alegătorii indeciși.

El a făcut toate astea într-un stil demagogic, dar promisiunile sale – redarea locurilor de muncă pierdute datorită Chinei, protecția securității sociale prin blocarea imigrației ilegale – au ajutat Partidul Republican să scape din capcana de pe vremea lui Obama, unde membrii partidului din Congres păreau obsedați de o reducere a cheltuielilor deloc pe placul americanilor, fiind rareori capabili să creeze niște pîrghii pentru a-și atinge obiectivele.

Pentru Partidul Republican din Camera de azi a Reprezentanților, e de imaginat o scăpare asemănătoare. Majoritatea creată l-ar putea ajuta să adopte niște legi-mesaj, în privința unor probleme pe care conservatorii le au, sau ar putea să le aibă și totodată să se bucure de un avantaj în ochii populației:

O lege pe tema criminalității, o lege pe tema securității frontierelor, o lege care să soluționeze probleme legate de recrutări și de întărirea Armatei, reforme în sectorul Educației, finanțare sau scutiri de taxe și niște standarde școlare menite să slăbească grupul colegiilor de elită și să influențeze războaiele de ordin cultural din sectorul Educației, o anume versiune a politicilor în sprijinul familiei pentru care grupurile ”în sprijinul dreptului la viață” au pledat în fața lui Dobbs (aluzie la procesul Dobbs contra Jackson, care a dus la un verdict potrivit căruia Constituția SUA nu prevede dreptul la avort, n. red.).

În oricare din aceste cazuri, obiectivul ar fi acela de a aduce partidul într-o poziție în care temerile militanților și cele ale alegătorilor independenți ar putea prima, asigurînd succesul Partidului Republican în 2024 (anul în care vor avea loc noi alegeri prezidențiale, n. red.).

În privința problemelor de ordin fiscal, o asemenea strategie ar recunoaște fie imposibilitatea unui mare blocaj, de felul celui dintre Boehner și Barack Obama, fie ar forța Senatul controlat de democrați și Casa Albă să adopte niște schimbări de substanță în domeniul fiscal. În schimb, partidul ar propune niște bugete care ar viza în principal niște reduceri în sectoarele care contează pentru grupurile democraților și ar guverna prin niște acorduri care includ niște jonglerii inevitabile, dar care, în general, păstrează starea de fapt.

Asemenea acorduri vor avea loc oricum: De acum și pînă în anul 2024, nu va exista o schimbare radicală a traiectoriei fiscale. Întrebarea care se pune este dacă actuala Cameră a Reprezentanților va părea la fel de plauzibilă ca partidul de guvernămînt sau dacă disputele interne vor adînci vidul și haosul, lăsîndu-i pe democrați și Casa Albă a lui Biden să îi prezinte drept un partid al sabotajului și drept dușmani ai redresării economice.

Vom avea o imagine mai clară atunci cînd vom vedea care este prețul victoriei în cursa pentru președinția Camerei și cînd negocierile pe tema plafonării debitelor vor ajunge în Cameră. Dar, probabil, răspunsul îl știm deja.