O poezie ”duminicală” de Teodor Pîcă (1928-1978)

De noapte

Cînd mă alungă noaptea de la crîșmă

După libații monstre și tapaj

În patru labe și mai mult tîrîs mă

Duc spre saloane la ecarisaj.

În buzunare am bucăți de pîine

Și oase dulci de vită și de miel,

Să lăcrimeze fratele meu cîine

Că toată noaptea m-am gîndit la el.

Îi știu că dorm ciuliți și mă aşteaptă

Să le mai turbur visul chinuit.

Lîng-o cățea înaltă și deșteaptă

Ca pruncul lînga mă-sa am dormit.

Și-am plîns amar apoi cînd, despre ziua,

Veni c-un jbilț Gherase surdomutul

S-o duca la tanin, la var, la piuă.

O, n-am sa uit privirea ei, sărutul.

Mă duc mereu și ei mereu se schimbă

Iubiții mei, surorile iubite

De-i văd pe urma spînzurati de limbă

Cu ochii calzi, smaralde aburite.

Şi mă tot duc şi ei mereu mă-nvață

Ca sunt al lor şi-al meu e fiecare.

Mă simt și eu legat de-un fir de ață

Cu pîine și cu oase-n buzunare.

02.08.25 - 21:07
02.08.25 - 12:28
02.08.25 - 12:30
02.08.25 - 12:31
01.08.25 - 13:07
03.08.25 - 12:46
03.08.25 - 16:19
11.08.25 - 13:33
05.08.25 - 16:46
01.08.25 - 13:08
03.08.25 - 12:50
01.08.25 - 13:06
01.08.25 - 13:04
03.08.25 - 12:48
06.08.25 - 00:06