PARTENERII EXTERNI SÎNT GATA SĂ PREGĂTEASCĂ UN PACHET ENERGETIC ANTICRIZĂ PENTRU R. MOLDOVA

Partenerii externi sînt gata să pregătească un pachet energetic anticriză pentru Republica Moldova, inclusiv asistenţă financiară, în cazul unei eventuale crize a gazelor ce ar putea să apără în contextul negocierilor dificile dintre Ucraina şi Federaţia Rusă, a declarat astăzi în cadrul unui briefing de presă vicepremierul, ministrul Economiei, Andrian Candu.

„Guvernul SUA şi cel al Germaniei, Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional sînt îngrijoraţi de o eventuală criză a gazelor şi vulnerabilităţile prin care ar putea să treacă R. Moldova. Toţi s-au arătat dispuşi să pregătească un pachet energetic de criză pentru Moldova”, a menţionat ministrul.

Este vorba despre „elaborarea şi implementare unui aşa-numit pachet de acţiuni de criză, în caz de necesitate, precum şi de contribuţie financiară de urgenţă, în cazul în care va fi necesar de a suplimenta rezervele naţionale de păcură şi cărbune în prag de iarnă”.

Potrivit vicepremierului Candu, „Republica Moldova este, probabil, ţara din regiune cea mai vulnerabilă din punct de vedere energetic”. În cadrul vizitei sale recente la Washington şi Berlin Andrian Candu a discutat „despre extinderea contractului cu Gazprom-ul şi situaţia din regiune, un eventual conflict între Federaţia Rusă şi Ucraina în problema gazelor şi o criză care ar putea să apară dacă nu se vor înţelege cele două state şi operatorii de gaz”.

Vicepremierul a mai declarat că se are în vedere şi construcţia în perspectivă a unui terminal de gaz lichefiat la Giurgiuleşti. „Există potenţiali investitori care vor veni în curînd în Moldova şi vom începe primele discuţii chiar la faţa locului. Totodată, am vorbit despre noile prospecţiuni ale gazului în sud”, a remarcat ministrul Economiei, Andrian Candu.

În cadrul vizitelor la Washington şi Berlin ministrul Economiei a discutat „de asemenea, despre posibilitatea de a construi un depozit de acumulare a gazului, ca să avem rezervele noastre în situaţii de criză, aşa cum au rezerve vecinii noştri”.

Republica Moldova examinează şi posibilitatea achiziţionării de gaze din alte surse. Dar, în acest caz, discuţiile ar lua timp şi este nevoie de surse suplimentare, a conchis ministrul Economiei.

Sursa: Moldpres

01.09.24 - 00:06
01.09.24 - 00:01
01.09.24 - 00:03
01.09.24 - 00:07
01.09.24 - 00:04
02.09.24 - 00:07
02.09.24 - 00:02
02.09.24 - 00:09
02.09.24 - 00:06
03.09.24 - 01:47
02.09.24 - 00:04
03.09.24 - 01:38
02.09.24 - 00:01
03.09.24 - 01:40
02.09.24 - 14:39