Parlamentul polonez a adoptat, dupa dezbateri aprinse, o lege controversata care interzice cresterea animalelor pentru blana

Parlamentul polonez a adoptat, Vineri, o lege a drepturilor animalelor care a provocat supărarea crescătorilor de animale şi a producătorilor de carne kosher şi a divizat coaliţia de dreapta aflată la putere, transmite AFP.
O formaţiune politică de mici dimensiuni din coaliţia de guvernămînt formată din trei partide a refuzat să voteze în favoarea legii provocînd furia lui Jaroslaw Kaczynski, puternicul lider al partidului conservator Lege şi Justiţie (PiS), care a susţinut această lege.
Jarosław Kaczynski, cunoscut pentru dragostea pe care o are faţă de pisici, a ameninţat că îi va exclude pe aceşti parteneri din coaliţie sau chiar că va convoca alegeri anticipate. După ore de dezbateri, începute Joi dimineaţă, cu sprijinul opoziţiei liberale, legea a fost adoptată cu 356 voturi pentru şi 75 împotrivă, în timp ce 18 aleşi s-au abţinut.
Legea, care mai are nevoie de aprobarea Senatului, interzice creşterea animalelor pentru blană, o industrie importantă în Polonia, şi opreşte exporturile de carne halal şi kosher, scrie Agerpres.
Polonia este al treilea producător de blană după China şi Danemarca, potrivit ONG-urilor. Polonia este, de asemenea, un important exportator de carne kosher către Israel şi comunităţile evreieşti europene.
"Standardele Poloniei pentru animale nu ar trebui să fie mai scăzute, ci mai bune decît cele din ţările occidentale", a declarat recent Kaczynski.
La rîndul său, deţinătoarea premiului Nobel pentru literatură, Olga Tokarczuk, a făcut apel ca această lege să fie adoptată.
Potrivit Otwarte Klatki, un grup polonez pentru drepturile animalelor, există aproximativ 550 de ferme în Polonia care exploatează pentru blană aproximativ 5,2 milioane de animale.
Legea este foarte criticată în rîndul acestor crescători a căror afacere se ridică la aproximativ 1,6 miliarde de euro. Asociaţia poloneză a producătorilor de carne a deplîns, de asemenea, impactul negativ pe care legea îl va avea asupra acestei industrii. Mai mulţi fermieri au protestat, Miercuri, în faţa sediului partid de guvernămînt (PiS).












