PARLAMENTUL A CLARIFICAT CE ESTE O VÎNĂTOARE DE SELECŢIE ŞI UNDE POATE FI ORGANIZATĂ

Un proiect de lege care stabileşte definiţia pentru noţiunea de „vînătoare de selecţie”, modul de organizare şi desfăşurare a acesteia, a fost votat, vineri, de către Parlament.

Proiectul a fost elaborat în baza hotărîrii Parlamentului cu privire la raportul Comisiei de anchetă pentru elucidarea modului de administrare de către organele abilitate a incidentului din 23 decembrie 2012, în Rezervaţia naturală „Pădurea Domnească”, unde la o vînătoare de selecţie, cu participarea unor funcţionari sus-puşi, a fost rănit mortal un om.

Viceministrul mediului, Lazăr Chirica, a declarat că prin vînătoarea de selecţie se prevede extragerea animalelor degenerate, bolnave, accidentale, rănite, cu deviaţii comportamentale evidente. Vînătoarea se va efectua exclusiv de către specialiştii angajaţi ai unităţilor silvice. Modul de organizare şi desfăşurare a vînătorii este stabilit într-un regulament elaborat de autoritatea centrală pentru silvicultură şi cinegetică.

Viceministrul a mai spus că implementarea proiectului legii va avea o importanţă deosebită pentru protecţia faunei de vînat în Republica Moldova, va permite stoparea vînătorii în unele arii naturale protejate de stat şi va crea reglementări în cazul vînătorii de selecţie. (IPN)

01.09.24 - 00:06
01.09.24 - 00:01
01.09.24 - 00:03
01.09.24 - 00:07
01.09.24 - 00:04
02.09.24 - 00:07
02.09.24 - 00:02
02.09.24 - 00:09
03.09.24 - 01:47
02.09.24 - 00:04
02.09.24 - 00:06
03.09.24 - 01:38
02.09.24 - 00:01
03.09.24 - 01:40
02.09.24 - 14:39