Ar mai putea Rusia să ne şantajeze şi să ne facă atîta rău dacă am deveni membri ai familiei europene civilizate şi prospere?

A trecut Vara, o Vară poate printre cele mai tensionate din ultimii ani.​ Abuzurile Rusiei în statul vecin şi „prieten”, deşi nu au rămas nesancţionate, continuă să provoace panică printre semenii noştri, pentru că Rusia pare că nu înţelege că trebuie să se oprească.​ 

Oare, se întreabă mulţi dintre noi, ar trebui să ne temem că vom păţi la fel ca ucrainenii? Este posibil ca „prietenia” care leagă popoarele noastre şi relaţiile bilaterale îndelungate să nu mai fie suficiente şi să ne trezim bombardaţi de cei cu care pînă nu demult împărţeam o pîine? Oare şantajul la care a recurs Rusia, prin interzicerea legumelor şi fructelor noastre, să fie doar începutul agresiunii? Şi, mai ales, cum ar trebui să procedăm într-un astfel de caz? 

Acestea sînt întrebări legitime pentru oricine dintre noi care îşi doreşte un viitor sigur pentru sine şi pentru familia sa.​ Pe lîngă aceste întrebări, am putea adăuga cel puţin încă una: care ar fi fost situaţia noastră dacă am fi fost membri ai Uniunii Europene, dacă PCRM şi-ar fi respectat promisiunile electorale şi ar fi integrat ţara noastră în UE? Mai exact, ar mai fi îndrăznit Rusia să ne provoace? Este, bineînţeles, o întrebare retorică, pentru că Rusia nu are puterea de a se împotrivi unei comunităţi internaţionale atît de influente.​ 

Pentru primele întrebări care exprimă, în fapt, aceeaşi nelămurire - vom fi sau nu ţinta viitoare a ruşilor? –, răspunsul nu este unul care să ne confere un sentiment de siguranţă.​ Rusia a acţionat iraţional, sălbatic atunci cînd s-a implicat în afacerile interne ale Ucrainei, aşadar, nu putem spune cu certitudine nici că ne vom afla în raza sa de acţiune, dar nici că nu ni se poate întîmpla nimic.​ O dată cu conflictul din Ucraina, cînd Moscova a încălcat cam toate tratatele internaţionale aflate în vigoare în acel moment, am avut ocazia să ne dăm seama că Rusia lui Putin este un agresor capabil oricînd să calce peste cadavre, indiferent dacă acestea aparţin „prietenilor”, „partenerilor de drum” sau „aliaţilor”.​

Ce ar trebui să facem în această situaţie? Avem de ales între a ne sacrifica pentru un viitor mai bun pentru copiii noştri, luptînd împotriva agresiunilor de orice fel venite din partea Rusiei, sau să sacrificăm viitorul copiilor noştri, rămînînd pasivi sau docili la orice ordin venit din partea Moscovei.​ În perspectiva alegerilor din Noiembrie, trebuie să fim mai responsabili decît oricînd, pentru că este un moment decisiv care poate schimba soarta noastră şi a copiilor noştri.​ 

Formaţiunile politice pro-europene, deşi nu au excelat la multe capitole de politică internă, au reuşit performanţe admirabile în plan extern, scoţînd Republica Moldova din izolarea internaţională impusă de Kremlin.​ Iar noi, cetăţenii, am profitat din plin de aceste rezultate remarcabile, deşi, de multe ori, nici nu am ştiut cum s-au repercutat în situaţia noastră curentă.​

Şcoli renovate, spitale dotate cu aparatură de ultimă generaţie, drumuri reparate, toate acestea s-au datorat deschiderii ţării noastre către Occident.​ Însă, în lipsa sprijinului populaţiei pentru actorii politici pro-europeni, acest început promiţător poate lua sfîrşit.​ În cîţiva ani, implicarea activă a acestora în proiectele pro-europene a convins UE să pompeze mai mulţi bani în ţara noastră decît a făcut-o Rusia din '91 încoace.​ Iar Rusia, dacă nu a făcut-o pînă acum, nici nu prea o mai poate face, pentru că, cel puţin economic, se află în declin.

În acest moment, Rusia pare a fi o republică industrială bananieră

Dacă pînă acum a putut să prospere graţie accesului la capitalul, tehnologia şi contractele occidentale necesare, odată cu sancţiunile impuse de UE şi SUA, Rusia va ajunge, inevitabil, în recesiune.​ În favoarea acestui sfîrşit pledează şi informaţiile furnizate de presa internaţională (presa rusă este prea aservită Kremlinului pentru a prezenta realitatea catastrofală), conform cărora statul rus alocă ineficient resursele în economie şi a dezvoltat o structură instituţională şi legală coruptă care opune rezistenţă investiţiilor private.​ 

Un declin asemănător se poate observa şi la nivelul educaţiei, avînd în vedere că nici o universitate rusească nu s-a numărat anul trecut în primele 100 la nivel mondial, dar şi în domeniul sănătăţii.​ Sistemul de sănătate publică este dezorganizat.​ Rata natalităţii este în scădere, rata mortalităţii în creştere, iar bărbatul rus de nivel mediu moare la 60 de ani.​ Estimările medii realizate de demografii ONU sugerează că populaţia Rusiei ar putea scădea de la 145 de milioane în prezent, la 121 de milioane la jumătatea secolului.​ Prin agresiunile recente, Rusia pare acum sălbaticul lumii, iar puterea de care se bucura la un moment dat va apune vertiginos dacă nu reuşeşte să se aşeze pe făgaşele civilizaţiei.​

Un argument în plus care ne demonstrează decăderea Rusiei! 

Ar trebui să ne uităm în ograda noastră ca să vedem pe cine a pariat Kremlinul pentru alegerile din această Toamnă: pe pateticul Dodon şi pe mafiotul Usatîi.​ Cei doi sînt dovada vie că ruşii nu mai au aceeaşi putere din trecut, pentru că altfel, ar fi putut să convingă pe cineva dintre elitele ţării, dintre cei care cu adevărat ar avea puterea să influenţeze masele.​ Deşi pompează în ei bani cu nemiluita, cei doi nu reuşesc nici măcar împreună să strîngă voturi suficiente pentru a accede în Parlament.​

Aşadar, ce vom face? Ne vom sacrifica, luptînd să beneficiem de măreţia şi mărinimia Uniunii Europene pentru copii noştri sau ne vom sacrifica odraslele lăsîndu-le la cheremul unei Rusii decăzute şi meschine?

Moldova Suverană