Orice discutii cu Marea Britanie trebuie sa respecte principiile UE, afirma Macron

Eventualele discuţii suplimentare cu Marea Britanie trebuie să respecte principiile Uniunii Europene, i-a transmis Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, premierului britanic Boris Johnson, conform unui oficial de la Palatul Elysée, potrivit mediafax. Emmanuel Macron şi Boris Johnson au convenit că discuţiile pe tema Acordului Brexit trebuie să continue pînă la sfîrşitul lunii Septembrie, relatează agenţia Reuters. Orice acord trebuie “să respecte principiile fundamentale europene la care Preşedintele Franţei a făcut referire: stabilitatea Irlandei şi integritatea pieţei unice” europene, a transmis Palatul Elysée. Boris Johnson a insistat, în cursul vizitei oficiale la Paris, că există „timp pentru găsirea unei soluţii la frontiera” dintre provincia britanică Irlanda de Nord şi Irlanda.