OMUL CARE CAUTĂ DREPTATE

Peregrinările lui Tudor Toma din s. Scorţeni, Teleneşti

Recent, la redacţie am primit o scrisoare de la cetăţeanul Toma Tudor Vasile, din satul Scorţeni, raionul Teleneşti, anul naşterii 1959, invalid de gradul II. Acest mesaj a venit ca o rugăminte în ultimă instanţă, omul ajuns la diseprare mai crede că doar presa îl poate ajuta. Pentru jurnaliştii din presa scrisă ar trebui să fie o mîndrie că mai sînt oameni care în aceste timpuri perfide cred în puterea cuvîntului de ziar.

Pe scurt problema omului: domnul Toma are nişte chestiuni nelămurite cu automobilul său, mai bine zis cu numărul de înmatriculare al acestuia. S-au făcut expertize semnate de diferite instanţe, inclusiv Întreprinderea de Stat CRIS „Registru” şi Inspectoratul General al Poliţiei. Lucrurile au ajuns în instanţa de judecată, iar cu unele decizii cetăţeanul nostru nu este de acord. Între timp, în această afacere a ajuns să fie implicat şi poliţistul de sector al satului Scorţeni Tudor Donos, amestecîndu-se şi nişte chestii de bani, urît mirositoare.

În acest caz, ziarul nostru nu îşi poate asuma rolul de judecător. Competenţele unei instituţii media se limitează la a informa. Totuşi, referitor la un lucru ne putem exprima clar şi răspicat. De ce a ajuns acest om să scrie pe la gazete, fiind purtat aiurea pe drumuri de instituţiile care prin definiţie trebuie să facă dreptate. Orice cetăţean care a avut vreodată de-a face cu judecătoriile din ţara noastră ştie că mai mare calvar nu poate fi. Poţi umbla pe sub pereţii instanţelor mult şi fără rost. Ce e acesta, un hobby preferat al structurilor respective de a poarte oamenii pe drumuri ca pe nişte proşti? Ori treaba constă în altceva – din scrisoare este clar că e vorba de un om sărman, iar aceştia sînt prostiţi în primul rînd de vreme ce nu prea au cu ce „unge” pe unde trebuie.

În orice caz, nu putem decît să ne exprimăm admiraţia faţă de Toma Tudor din satul Scorţeni, raionul Teleneşti că nu se lasă bătut şi are un mare curaj să înfrunte sistemul. Şi îi dorim cu sinceritate să-i ajungă îndrăzneală şi insistenţă în aşa fel ca să-şi revendice drepturile. Dar sperăm că şi instanţele noastre, inclusiv administraţi locală să intervină pentru a opri batjocura la adresa omului de rînd, care vrea dreptate aici, nu neapărat în Europa.

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
01.11.24 - 13:40
02.11.24 - 13:26