Ombudsmanul Dmitri Lubineţ acuză soldații ruși de executarea unui prizonier de război ucrainean cu o sabie

Ombudsmanul ucrainean Dmitri Lubineţ a denunţat, Marţi, o nouă crimă de război, imputînd-o soldaţilor ruşi, care ar fi executat cu o sabie un prizonier de război ucrainean neînarmat, ale cărui mîini erau legate cu bandă adezivă, relatează EFE şi Unian.

Cazul denunţat de Lubineţ a ajuns în atenţia publicului în ultimele ore, odată cu apariţia pe reţelele de socializare a unei fotografii cu un bărbat în uniformă militară ucraineană, întins la pămînt, avînd înfiptă în piept o sabie cu inscripţia "Pentru Kursk" (probabil cu referire la ocuparea de către Ucraina a unei părţi din această regiune (oblast) rusă.

"Nivelul de barbarie şi setea lor (a ruşilor) de sînge este incomensurabilă. Acţiuni precum aceasta reprezintă o încălcare flagrantă a Convenţiei de la Geneva privind tratamentul prizonierilor de război", a reacţionat Lubineţ pe contul său de Telegram.

Astfel de execuţii exemplare vizează demoralizarea societăţii ucrainene, afirmă avocatul poporului în acelaşi mesaj, potrivit Unian.

Conform mass-media de la Kiev, prizonierul ucrainean a fost executat la Novogrodovka, în regiunea Doneţk, unde forţele ruse sunt în ofensivă şi cîştigă cu fiecare zi teren.

În acelaşi timp, ombudsmanul ucrainean a criticat presupusa pasivitate a comunităţii internaţionale şi a anunţat că a trimis scrisori Crucii Roşii şi ONU, solicitîndu-le să investigheze această "nouă încălcare a drepturilor omului de către Rusia".

De la începutul invaziei ruse în Februarie 2022, Ucraina a denunţat execuţia cu sînge rece a zeci de soldaţi ucraineni care s-au predat sau au fost luaţi prizonieri de război de către forţele ruse. Unele dintre aceste execuţii au fost înregistrate video şi distribuite pe reţelele de socializare. 

 

07.03.26 - 00:07
06.03.26 - 14:51
05.03.26 - 00:01
06.03.26 - 01:21
04.03.26 - 01:15
04.03.26 - 01:30
04.03.26 - 01:16
02.03.26 - 12:33
02.03.26 - 16:30
01.03.26 - 19:01
05.03.26 - 12:00
01.03.26 - 18:58
01.03.26 - 18:55
03.03.26 - 11:35
01.03.26 - 18:50