Șomajul din România continuă să crească

Rata şomajului în ultimul trimestru din 2022 a urcat cu 0,4 puncte procentuale faţă de precedentele trei luni şi a ajuns la 5,8%, relevă datele Institutului Naţional de Statistică (INS).
Pe grupe de vîrstă, rata șomajului a atins nivelul cel mai ridicat (22,7%) în rîndul tinerilor (15-24 ani).
Pe sexe, ecartul dintre cele două rate ale şomajului a fost de 1,2 puncte procentuale (6,3% la bărbaţi faţă de 5,1% la femei), iar pe medii rezidenţiale, de 6,1 puncte procentuale (9,3% în mediul rural, faţă de 3,2% în mediul urban).
Rata de ocupare a populaţiei în vîrstă de muncă (15-64 ani) a fost, în trimestrul IV al anului 2022, de 62,8%, în scădere faţă de trimestrul III 2022 cu 0,6 puncte procentuale.
Gradul de ocupare a fost mai mare la bărbaţi (71% faţă de 54,5% la femei), respectiv la persoanele din mediul urban (68,1% faţă de 56,6% în mediul rural). Rata de ocupare a tinerilor (15-24 ani) a fost de 19,6%.
Distinct de cele 7,778 milioane de persoane ocupate, alte 655.400 persoane au lucrat în gospodăria agricolă proprie, pentru a produce bunuri agricole destinate exclusiv sau majoritar auto-consumului, acestea fiind într-una dintre următoarele situaţii: fie majoritatea producţiei obţinute în gospodărie s-a consumat în gospodăria proprie şi doar o mică parte a producţiei agricole obţinute a fost destinată vînzării, fie producţia agricolă obţinută este destinată exclusiv consumului propriu şi reprezintă o parte substanţială a consumului total al gospodăriei.
În acest context, INS precizează că, începînd cu trimestrul I 2021, persoanele încadrate în categoriile de mai sus sunt considerate persoane inactive sau în şomaj (în funcţie de îndeplinirea sau nu a celor 3 criterii utilizate în definiţia şomajului BIM).
Împreună cu persoanele ocupate, acestea alcătuiesc ”populaţia productivă”, care s-a cifrat la 8,434 milioane de persoane în trimestrul IV 2022. Rata populaţiei productive calculată pentru grupa de vîrstă 15-64 ani a fost, în trimestrul IV 2022, de 66,2%, iar cea pentru grupa de vîrstă 20-64 ani, de 72%.












