OASPEŢI DIN POLONIA AU ÎMPĂRTĂŞIT EXPERIENŢA LOR DE DEZVOLTARE REGIONALĂ
Reprezentanţi ai autorităţilor publice locale din Regiunea Centru a R. Moldova au participat, pe 22 mai, în cadrul unei şedinţe de lucru cu experţi din Polonia, la care au fost discutate procedurile de implementare, selectare şi monitorizare a proiectelor de dezvoltare regională. Întrunirea s-a desfăşurat la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor şi la ea au luat parte reprezentanţi ai consiliilor raionale Ialoveni, Rezina, Hînceşti, primari ai unor localităţi din raioanele Ungheni, Călăraşi, Străşeni, Şoldăneşti, precum şi specialişti ai Agenţiei de Dezvoltare Regională Centru. Potrivit Serviciului de presă al MDRC discuţiile au fost axate pe procedura de selectare şi aprobare spre finanţare din Fondul Naţional de Dezvoltare Regională (FNDR) a proiectelor de dezvoltare regională, responsabilităţile şi rolul tuturor instituţiilor implicate în selectarea proiectelor. În context, experţii polonezi au prezentat procedura de evaluare a proiectelor şi criteriile de selectare a acestora în ţara lor. De asemenea, specialiştii din Polonia au relatat reprezentanţilor APL că fiecare regiune din ţara lor are programul ei de dezvoltare. Totodată, experţii au remarcat că organul suprem ce decide criteriile de selectare a proiectelor este Comitetul de monitorizare, care include reprezentanţi ai ministerului de ramură, APL, oameni de ştiinţă, antreprenori. Cu toate acestea, Comitetul nu are împuternicirea de a le evalua. Evaluarea proiectelor se face de către experţi independenţi.