Cînd suntem nou născuţi, creierele noastre au dimensiunea unui creier de pui de cimpanzeu. Dar apoi, are loc ceva uimitor: celulele din creier încep să realizeze conexiuni între ele şi pe măsură ce conexiunile cresc, creierul se dezvoltă şi se măreşte, explică Susan Greenfield, specialist în neuroştiinţe. De ce este acest lucru important? 

Pentru că noi, oamenii, nu alergăm foarte repede, comparativ cu multe animale, şi nici nu suntem prea puternici. Cu toate acestea noi putem trăi în mai toate colţurile lumii, comparativ cu multe specii de animal şi asta pentru că noi suntem capabili să facem ceva special: noi învăţăm. Datorită capacităţii de a învăţa din experienţe ne adaptăm la mediul în care ne naştem. Mai mult, pentru că celulele noastre creează conexiuni în fiecare moment al vieţii, noi devenim foarte pricepuţi la învăţat. 

Aşadar, chiar dacă să zicem că ai fi o clonă, un geamăn identic al unui individ, tot ai avea un model unic de conexiuni ale celulelor cerebrale deoarece ai deţine un set de experienţe trăite doar de tine. Chiar dacă trăieşti în aceeaşi casă, cu aceeaşi familie, tu vei fi expus la evenimente individuale şi unice pe care le vei trăi diferit de restul lumii. De fiecare dată cînd faci ceva obişnuit, cum ar fi să vorbeşti cu cineva, să mănînci, sau să priveşti pe fereastră, celulele tale cerebrale se vor adapta într-o manieră unică pentru a te face pe tine să fii un individ unic. 

Prin urmare, dacă întrebarea ar fi formulată astfel:„Eu sunt controlat de creierul meu?”, răspunsul la întrebare este acela că „eu” şi „creierul meu” se referă la acelaşi lucru. Prin urmare nu putem spune că eu sunt controlat de creierul meu, deoarece suntem una şi aceeaşi entitate. 

Sursa: Gemma Elwin Harris, „Big Questions from Little People and Simple Answers from Great Minds”