O singura albina din Africa de Sud a creat o armata nemuritoare de milioane de clone

Oamenii de știință au descoperit o subspecie de albine care poate crea clone perfecte care la rîndul lor pot invada stupii albinelor rivale.
Cercetătorii au descoperit că o femelă din specia Apis mellifera capensis, o subspecie Sud-africană a albinei melifere europene, nu-și rearanjează ADN-ul de fiecare dată cînd depune un ou. Asta permite albinei să creeze clone perfecte de fiecare dată cînd se reproduce, astfel că aceasta devine aproape nemuritoare. Oamenii de știință au descoperit și o albină din această subspecie care a produs milioane de clone în ultimele trei decenii.
Cercetătorii care au studiat acest fenomen neobișnuit au publicat un studiu în jurnalul Proceedings of the Royal Society B.
„Este incredibil. Este, de asemenea, incredibil de disfuncțional”
„Este incredibil. Este, de asemenea, incredibil de disfuncțional”, a spus Benjamin Oldroyd, autor principal al studiului și profesor de genetică comportamentală la Universitatea din Sydney, Australia.
Reproducerea asexuată nu este neobișnuită atunci cînd vine vorba de insecte. Atunci cînd se întîmplă asta, ADN-ul părintelui este de obicei combinat în timpul unui proces numit „recombinare”. Așadar, chiar dacă progenitură are doar un singur părinte, compoziția genetică este diferită, potrivit Futurism.
Însă, asta nu se întîmplă în cazul albinei Sud-africane, care pare să creeze o copie perfectă cu ADN-ul său de fiecare dată cînd se reproduce.
„Colonia moare, iar clonele se răspîndesc la altă colonie”
Albinele reprezintă, de fapt, o problemă pentru propria colonie și pentru stupii albinelor rivale. Asta pentru că, în cazul coloniilor obișnuite, doar regina este capabilă să se reproducă. Dacă albinele lucrătoare pot produce urmași, stupii devin disfuncționali.
„În cele din urmă, albinele lucrătoare ajung să nu mai lucreze, doar să depună ouă. Colonia moare, iar clonele se răspîndesc la altă colonie”, a adăugat Oldroyd.
Potrivit lui Oldroyd, acest fenomen distruge în jur de 10% din coloniile de albine Sud-africane în fiecare an și este „ca un cancer social transmisibil”.












