O NOUĂ ÎNTREVEDERE A REPREZENTANŢILOR POLITICI PENTRU REGLEMENTAREA TRANSNISTREANĂ
La sediul Misiunii OSCE de la Chişinău a avut loc, pe 24 aprilie, întrevederea reprezentanţilor politici pentru reglementarea transnistreană de la Chişinău şi Tiraspol, Eugen Carpov şi Nina Ştanski la care a participat Reprezentantul Special al Preşedintelui în exerciţiu al OSCE pentru reglementarea conflictelor prelungite, Andrei Deşciţa şi Şefa Misiunii OSCE în Republica Moldova, Jennifer Brush, a comunicat Biroul pentru reintegrare.
Reprezentanţii politici au discutat despre ultimele evoluţii din cadrul procesului de reglementare a conflictului transnistrean, fiind trecute în revistă acţiunile realizate pînă în prezent. Totodată, o atenţie specială a fost acordată aspectelor de conţinut ale agendei pentru următoarea rundă de negocieri în formatul “5+2”, care se va desfăşura la data de 23-24 mai în or. Odesa, Ucraina, ţară care deţine anul curent Preşedinţia în cadrul OSCE. Un alt subiect în cadrul discuţiilor l-a constituit necesitatea demontării funicularului de transportare a materiei prime, situat între or. Rîbniţa şi Rezina. Construit în anul 1962, funicularul nu mai este utilizat de peste 20 ani. În acest sens, reprezentantul politic de la Chişinău, Eugen Carpov, a reiterat iniţiativa Chişinăului lansată acum 3 ani pentru ca acest obiect să fie dezasamblat şi a subliniat necesitatea implicării în acest proces a companiei „Lafarge”, în proprietatea căreia se află o parte din infrastructura funicularului.
Totodată, Eugen Carpov a salutat decizia comună privind asigurarea liberei circulaţii în timpul sărbătorilor Pascale (pentru 5-6 şi 12-13 mai), menţionînd că astfel de acţiuni sînt importante şi necesare în contextul promovării măsurilor de consolidare a încrederii populaţiei de pe cele două maluri ale Nistrului. La rîndul lor, reprezentantul special al Preşedinţiei OSCE Andrei Deşciţa, precum şi Şefa Misiunii OSCE în Republica Moldova, dna Jennifer Brush au subliniat necesitatea eliminării în bază permanentă a obstacolelor în calea liberei circulaţii pentru locuitorii de pe ambele maluri.
În altă ordine de idei, Eugen Carpov a condamnat recentele acţiuni unilaterale ale autorităţilor transnistrene, în particular, deciziile adoptate la Tiraspol şi Bender îndreptate spre tensionarea situaţiei din Zona de securitate. În acest context, reprezentantul politic de la Chişinău a solicitat sistarea acţiunilor ce ar putea submina atmosfera de încredere între cele două maluri ale Nistrului şi ar leza drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului din regiunea transnistreană. În acest sens, Andrei Deşciţa a chemat Chişinăul şi Tiraspolul să găsească căi de soluţionare a problemelor existente prin dialog şi corectitudine în acţiuni, care să nu provoace incidente sau să escaladeze tensiuni suplimentare.