Dacă oraşul New York ar fi fost ţară, atunci capacitatea economică a acestuia ar fi ocupat locul 13 în lume, întrecînd în acest sens economiile Mexicului şi Coreei de Sud.

Mumbai (fost Bombay) este cel mai dens populat oraş din lume, renumit prin haosul şi sărăcia ce domneşte acolo. Totodată, dinamicitatea acestui oraş indian i-a permis să devină centrul uneia dintre cele mai mari industrii cinematografice de pe planetă (Bollywood).

Tokio, care în secolul XX a fost distrus de două ori (o dată de cutremur şi altădată de bombele americane), în prezent ocupă primul loc în lume după numărul de populaţie ce constituie circa 40 de milioane de oameni.

Toate aceste date ce ţin de metropole ne ajută să înţelegem de ce astăzi am atins pragul critic în istoria civilizaţiei urbane care se cifrează la aproximativ zece mii de ani. În acest an, Organizaţia Naţiunilor Unite a anunţat în premieră că mai mult de jumătate din populaţia planetei trăieşte în oraşe. Încă 70 de ani în urmă, în oraşe locuia mai puţin de o treime din populaţia Pămîntului.

Ritmurile rapide de urbanizare pot fi explicate prin mai multe cauze, cum ar fi sistemul de transport bine pus la punct şi creşterea nivelului de producţie. China, spre exemplu, a devenit lider la capitolul migrării de populaţie, deoarece în ultimele cîteva decenii 150 de milioane de chinezi s-au strămutat la oraşe datorită locurilor de muncă la întreprinderi, dar şi posibilităţii unui învăţămînt mai calitativ, după ce ţara a ales calea economiei de piaţă.

Totuşi, se pare că există o pricină mult mai profundă, ce-i impune pe oameni să trăiască în nemijlocita vecinătate, împăcîndu-se cu gălăgia traficului intens, mediul poluat şi preţurile mari.

Această tendinţă globală poate transforma secolul XXI în Epoca vieţii urbane sau, mai degrabă, în epoca speranţei. Creşterea numărului de populaţie în oraşe este de bună seamă un indice al nădejdii crescînde a omenirii într-un viitor mai bun.

Atît în ţările sărace, cît şi în cele bogate, de regulă, oraşele mari sînt renumite prin cartiere sărăcăcioase şi spelunci. Amintiţi-vă de suburbiile din Rio de Janeiro sau sumedeniile de cerşetori din Calcutta. Astăzi unul din opt locuitori ai planetei este stabilit cu traiul în unul din cele 29 de oraşe gigantice din lume, adică în localităţi urbane cu un număr de populaţie ce depăşeşte cifra de zece milioane de oameni. Între timp, oamenii acceptă viaţa săracă din oraşe, aflîndu-se acolo timp de un deceniu şi cîştigînd exact atîta ca pînă la urmă să poată completa rîndurile clasei sociale cu venituri medii.

Oraşele constituie scările spre o viaţă prosperă. Urbea este o fabrică a visurilor. Oamenii vin la oraş şi se împacă cu sărăcia ca să-şi scoată familiile din stagnarea de la sate. Oraşele nu numai că le propun oamenilor eliberarea de ceva, dar şi libertatea acţiunilor. În pofida faptului că telefoanele mobile şi internetul au contribuit la formarea unei reţele mult mai mari de comunicare între oameni, totuşi ele sînt virtuale, iar oamenii se mută cu traiul în oraşe. Aici ei descoperă îmbinarea concurenţei cu colaborarea care, la rîndul lor, generează inovaţii. Reciprocitatea socială spontană pune baza noilor posibilităţi. În SUA o pătrime din savanţi şi ingineri trăiesc la cîţiva kilomteri de la cele cinci oraşe gigantice din ţară. Ei au nevoie să se afle în apropiere nemijlocită de specialişti de-o potrivă pentru a lansa idei proaspete şi a elabora planuri.

În ţările unde politica naţională este polarizată, edilii multor oraşe se transformă în eroi graţie metodelor creative şi pragmatice de conducere. În SUA oraşele întrec chiar unele state: zece cele mai mari aglomeraţii din America produc mai mult decît 37 de state luate împreună. Însă specialiştii atenţionează asupra caracteristicilor vieţii orăşeneşti, printre principalele fiind necesitatea de-a învăţa a coabita.

Oraşele sînt nevoite să se confrunte cu multe probleme, cum ar fi gunoiul sau criminalitatea, dar în condiţiile în care tot mai mulţi oameni aleg traiul la oraş, urbea a ajuns un elocvent simbol al progresului inevitabil.

Sursă: „Christian Science Monitor” (SUA)