O GRUPARE CRIMINALĂ RISCĂ 15 ANI ÎNCHISOARE PENTRU FALSIFICARE
Poliţia capitalei a anihilat o grupare criminală specializată în falsificarea, care pune în circulaţie diplome de studii superioare, carnete de muncă, paşapoarte, buletine de identitate şi permise de conducere auto româneşti. Potrivit Serviciului de presă al Direcţiei de Poliţie Chişinău, forţele de ordine au reţinut în flagrant delict doi bărbaţi, cu vîrstele de 28 şi, respectiv, 49 de ani, care au încercat să vîndă un certificat falsificat privind cursuri speciale de chelner–barman, contra sumei de 450 de euro. În urma investigaţiilor operative, poliţiştii au constatat că bănuiţii ar fi activat în complicitate şi cu alte persoane. În acest sens, poliţia investighează şi numărul persoanelor implicate, perioada de activitate şi alte circumstanţe ce prezintă interes pentru organul de urmărire penală. În urma deciziei instanţei de judecată, cei doi suspecţi au fost eliberaţi din arest şi sînt cercetaţi penal în stare de libertate pentru falsificarea documentelor şi escrocherie. Dacă instanţa de judecată îi va găsi vinovaţi de cele incriminate, bărbaţii riscă închisoare pe un termen de şapte pînă la 15 ani.