O fetita din SUA a fost tunsa la scoala fara acordul parintilor, iar tatal ei cere despagubiri de 1 milion de dolari

Tatăl unei fete de șapte ani care a fost tunsă la școală fără acordul părinților a dat în judecată instituția și două cadre didactice și cere despăgubiri de 1 milion de dolari.

Jimmy Hoffmeyer spune în plîngere că drepturile constituționale ale fiicei sale, de rasă mixtă, au fost încălcate. Între timp, el și-a retras fiica de la școala respectivă, potrivit BBC.

O anchetă a Inspectoratului școlar a concluzionat în Iulie că profesoara a încălcat politica școlii, dar nu a acționat din cauza unor prejudecăți rasiale. Ea a fost mustrată și a rămas în continuare pe post, la școala primară Ganiard din Mount Pleasant.

Jimmy Hoffmeyer a spus că în Aprilie, anul trecut, fiica lui, Jurnee, s-a întors acasă de la școală cu părul pe o parte a capului tăiat. Un coleg de clasă îi tăiase cu foarfeca părul lung și creț în autobuzul școlar.

Două zile mai tîrziu, Jurnee s-a întors acasă de la școală cu părul de pe cealaltă parte a capului tăiat, deși între timp fusese dusă la un coafor și i se făcuse o tunsoare asimetrică, pentru a ascunde dezastrul provocat de colegul fetiței.

Tatăl a crezut inițial că a fost pățania unui alt copil, dar Jurnee i-a spus că o profesoară făcuse asta. „Profesoara i-a tuns părul ca să i-l îndrepte”, a spus tatăl.

Procesul a fost înaintat într-o instanță federală din Vestul statului american Michigan împotriva Departamentului școlilor publice din Mount Pleasant și a două cadre didactice.

Pe lîngă încălcarea drepturilor constituționale ale copilului, între motivele procesului sunt enumerate discriminarea rasială, intimidarea etnică, provocarea intenționată de suferință emoțională și agresiune.

02.01.25 - 14:03
01.01.25 - 16:43
02.01.25 - 14:11
01.01.25 - 16:45
02.01.25 - 14:10
04.01.25 - 16:00
03.01.25 - 13:35
01.01.25 - 16:46
04.01.25 - 15:48
02.01.25 - 14:07
06.01.25 - 12:13
02.01.25 - 14:05
04.01.25 - 15:53
05.01.25 - 12:25
03.01.25 - 13:31