O calatorie senzationala, de sute de kilometri, a unei turme de 15 elefanti prin China

Cel puțin 10 drone îi monitorizează non-stop și oriunde merg sunt escortați de Poliție, iar cînd mănîncă sau dorm, sunt urmăriți online de milioane de oameni. De mai bine de o săptămînă, China a fost cuprinsă de o nouă isterie pe internet: o turmă de 15 elefanți migratori, care rătăcesc și provoacă pagube în Sud-Vestul țării. Milioane de oameni s-au conectat la fluxurile care transmit imagini live cu elefanții, care au parcurs mai mult de 500 de kilometri de cînd au plecat dintr-o rezervație naturală din Sudul Chinei, anul trecut. Online, oamenii au urmărit uluiți cum elefanții au călcat în picioare recoltele, provocînd pagube în valoare de peste un milion de dolari, și au traversat orașe, obligîndu-i pe locuitori să rămînă în casele lor.

Peste 8 milioane de oameni au urmărit un videoclip surprins săptămîna aceasta cu un pui care s-a trezit sub un elefant adult, în timp ce se odihneau în apropierea orașului Kunming, în Sud-Vestul provinciei Yunnan. Un alt clip îi arăta pe pui împiedicîndu-se în timp ce urmăreau turma pe un cîmp, iar într-o altă filmare unul din pui și-a scufundat capul într-o piscină, în timp ce încerca să bea apă.

Pe rețelele sociale oamenii erau îngrijorați că elefanții vor răci dacă dorm pe timpul nopții și cineva a spus în glumă că merge să-i învelească cu plapuma.

Starurile online din China au încercat să cîștige și mai multă atenție plecînd pe urmele elefanților și recuperînd resturi de ananas și porumb cu care autoritățile au încercat să-i țină departe de localități. Vloggerii s-au filmat în timp ce culegeau și mîncau resturile de ananas pentru a-și atrage vizualizări, potrivit Global Times.

De ce au plecat elefanții în călătorie

Nimeni nu știe din ce motiv elefanții au pornit în această călătorie. Unii spun că ar fi decis să migreze pentru că pădurea tropicală în care trăiau s-a micșorat.

Biologii văd toată această poveste ca un avertisment asupra a ceea ce se întîmplă atunci cînd habitatele elefanților sunt alterate.

Elefanții asiatici sunt o specie protejată în China, iar aproximativ 300 de exemplare trăiesc în Yunnan, potrivit Xinhua.

În ultimele decenii, agricultura a dus la reducerea habitatelor elefanților. Astfel, turmele s-au divizat și au încercat să-și caute noi surse de hrană. Mulți elefanți au fost forțați să caute hrană în zonele agricole, iar acest lucru a provocat nemulțumirea fermierilor.

Autoritățile au încercat să țină elefanții la distanță de zonele populate, pentru a preveni orice incident. La sfîrșitul lunii Mai, autoritățile au înființat un centru de comandă care îi monitorizează non-stop pe elefanții migratori.

Dar singura modalitate de a preveni pe viitor un exod al elefanților este restaurarea habitatelor lor și protejarea resurselor naturale, a declarat Zhang Li, biolog și profesor la Universitatea din Beijing. „Zonele tampon tradiționale dintre oameni și elefanți dispar treptat, iar șansele ca elefanții să se întîlnească cu oamenii cresc foarte mult”, a spus Zhang.