Numărul tinerilor NEET din Marea Britanie a ajuns la aproape un milion
Aproape un milion de britanici cu vîrste între 16 și 24 de ani nu erau încadrați în muncă, educație sau formare profesională (NEET) la sfîrșitul anului trecut, al doilea cel mai ridicat nivel din ultimii peste zece ani, potrivit datelor oficiale publicate Joi, relatează Reuters și Bloomberg.
Rata tinerilor care nu sunt încadrați în muncă, educație sau formare profesională este considerată de unii economiști un indicator mai relevant al dificultăților de pe piața muncii decît rata șomajului în rîndul tinerilor, care în Marea Britanie a atins cel mai ridicat nivel din ultimii 10 ani în ultimul trimestru din 2025.
Datele publicate Joi arată că numărul britanicilor NEET cu vîrste între 16 și 24 de ani a crescut la 957.000 în ultimul trimestru din 2025, de la 946.000 în trimestrul anterior, și puțin sub nivelul de 971.000 înregistrat în ultimul trimestru din 2024, cînd a fost cel mai ridicat din 2014 încoace.
Cea mai recentă rată NEET este echivalentă cu 12,8% din forța de muncă, în creștere de la 12,7% în trimestrul anterior, dar sub maximul ultimilor 10 ani, de 13,2%, înregistrat cu un an înainte, și se compară cu o rată a șomajului de 16,1% pentru persoanele cu vîrste între 16 și 64 de ani.
Huw Pill, economistul-șef al Băncii Angliei, a declarat mai devreme săptămîna aceasta, în fața unei comisii parlamentare, că majorarea salariului minim și a contribuțiilor de asigurări sociale plătite de angajatori au contribuit la dificultatea cu care se confruntă tinerii în a-și face un loc pe piața muncii.
Această opinie este împărtășită de mulți economiști din mediul academic: 15 din 19 respondenți într-un sondaj realizat de Institutul Național pentru Cercetări Economice și Sociale din Marea Britanie și de Centrul pentru Macroeconomie al London School of Economics au apreciat că politica guvernamentală a fost un factor „foarte” sau „moderat de important” în creșterea șomajului în rîndul tinerilor.
Profesorul de economie Ricardo Reis de la LSE a afirmat că „schimbările de politică guvernamentală sunt cea mai probabilă cauză imediată pentru astfel de mișcări ample ale șomajului în rîndul tinerilor”. El a adăugat însă că deocamdată nu există dovezi concludente în acest sens, iar alți experți au indicat drept cauze care au contribuit la situație slăbiciunea economică mai largă și adoptarea inteligenței artificiale de către companii.
Louise Murphy, economist principal la think tank-ul Resolution Foundation, a declarat că ministrul de Finanțe, Rachel Reeves, ar trebui să extindă eligibilitatea pentru stagii de muncă și să pună pe pauză planurile de reducere a diferenței dintre ratele salariului minim pentru tinerii de 18-20 de ani și cele pentru lucrătorii mai în vîrstă.
