NUMARUL ACTELOR OBLIGATORII NECESARE VAMUIRII VA FI REDUS PINA LA TREI

Prim-ministrul, Chiril Gaburici, în urma consultărilor cu reprezentanţii Consiliului Economic, a solicitat crearea unui grup de lucru care să întreprindă acţiuni pentru simplificarea procedurilor de import/export.
Informaţia despre toate actele permisive (certificate, licenţe, autorizaţii) necesare importului/exportului va fi mai accesibilă prin accesarea unei baze de date automatizate – TARIM (Tariful Vamal Integrat al Republicii Moldova), care este gestionată de Serviciul Vamal.
În acest scop, prin dispoziţia Prim-ministrului a fost instituit un grup de lucru interministerial, care va revizui toate actele permisive la import/export, în vederea stabilirii exacte a codului mărfii pentru care acestea se aplică. În baza codificării, informaţia va fi introdusă în TARIM, şi va putea fi consultată de toţi agenţii economici pe pagina Serviciului Vamal - www.customs.gov.md.
Pînă în prezent, TARIM cuprinde informaţia despre taxe şi impozite percepute la trecerea frontierei, însă odată cu completarea acestuia cu acte permisive, această baza de date va deveni unica sursă oficială de informare despre toate măsurile aplicabile la import/export. Mai mult, nici-o măsura de reglementare a importului/exportului nu va putea fi aplicată dacă nu va face referinţă la codul mărfii şi nu se va regăsi în TARIM, lucru care va aduce o mai bună transparenţă şi previzibilitate antreprenorilor.












