O situație necesară, în legitimă apărare națională, care afectează doar Kremlinul

Autor: Mihai CONȚIU

În ziua de 17 Martie 2020, în premieră națională, Parlamentul a adoptat instituirea stării de urgență pe întreg teritoriul Republicii Moldova, pe fondul pandemiei de Covid-19, iar mai apoi a fost prelungită, pînă în prezent, din cauza invaziei rusești în Ucraina vecină. În perioada stării de urgență, se permite aplicarea și a altor măsuri necesare de către Comisia pentru Situații Excepționale (CSE), Serviciul Protecției Civile (SPC) și Ministerul Afacerilor Interne (MAI), în afara celor prevăzute în mod expres prin lege. Starea de urgență este instituită în timpul pandemiilor, dezastrelor naturale, revoltelor populare anticonstituționale, a unor declarații de război ori în situația iminenței unui război.

Existența stării de urgență a fost resimțită de către absolut toți moldovenii doar în perioada pandemiei de Covid-19, cînd, legitim, s-au impus o serie de restricții, obligații și sancțiuni întru protejarea vieților moldovenilor, așa cum s-a întîmplat în toate Țările lumii. Prelungirea și, deci, existența stării de urgență în contextul invadării Ucrainei de către Rusia, însă, este simțită și contestată numai și numai de către forțele politice prorusești, care, tacit, sunt de acord cu atrocitățile rusești împotriva populației ucrainene nevinovate. Restul majorității covîrșitoare a moldovenilor nu simt și poate că nici nu știu că există o stare de urgență.

Pe lîngă forțele politice care contestă instituirea prelungită a stării de urgență, mai există o serie de infractori sau mari bandiți care cred că Justiția acționează împotriva lor în acest context. Nu este deloc adevărat, întrucît Justiția a acționat și procedează în contextul legislației prevăzute prin lege, nu în afara acesteia. Față de partidele politice și unele persoane particulare, inclusiv unii jurnaliști ori comentatori sau, mai bine zis, speculanți politici, întreb retoric:

Chiar nedeclarată, există sau nu Republica Moldova într-o permanentă stare de urgență începînd din anii 1991-1992, cînd a fost generat separatismul transnistrean? În contextul strict al războiului din Ucraina, al războiului hibrid declanșat împotriva Republicii Moldova de către Rusia, pe fondul existenței separatismului transnistrean ”garantat” de prezența Armatei Rusiei și imensei muniții rusești în Transnistria, dar și în contextul în care situația de pe frontul din Ucraina ar degenera, pînă într-acolo încît Armata rusă să poată face o joncțiune cu regiunea transnistreană, are sau nu are nevoie Țara de o stare de urgență?

În condițiile realităților incontestabile amintite mai sus, dar și ale celor în care Țara are nevoie disperată să se integreze în UE, adică în lumea civilizată, democratică și prosperă, are sau nu are nevoie Republica Moldova de menținerea stării de urgență, din cauza existenței unor inamici și trădători din interior – personalități și partide politice rusofile, structuri bisericești supuse Patriarhului Kiril, agenți ruși sub acoperire diplomatică sau în interiorul unor centre rusești –, care atentează deschis la siguranța și economia naționale, independența, suveranitatea și integritatea Țării?

În consecința celor arătate mai sus, constatăm că, în realitate, starea de urgență actuală nu este aplicată în termenii cei mai drastici cu putință, deși avem de-a face cu o situație cu necesități urgente, în legitimă apărare națională. În realitate, starea de urgență afectează doar Kremlinul și susținătorii moldoveni pro-ruși.

Deoarece Republica Moldova este în vecinătatea periculoasă a genocidului declanșat în Ucraina de către Rusia lui Putin, pentru că există armament și trupe rusești în Transnistria, iar inamicii interni arătați mai sus acționează politic la lumina zilei, doar interzicerea Partidului Șor nu este suficientă. CSE, SPC, MAI, SIS și alte instituții de forță trebuie să conlucreze în vederea unor operațiuni tot mai extinse și mai drastice împotriva celor care vor ca Țara să devină o gubernie rusească înapoiată, primitivă, brutalizată și fără identitate națională. O intervenție dură a acestor organisme nu trebuie confundată cu măsuri sau tendințe de tip dictatorial, ci o aplicare întocmai a acestora în litera și, mai ales, spiritul extrem de permisiv al stării de urgență în situația excepțională în care se află Republica Moldova.

Întreaga lume civilizată și democratică din Occident s-a coalizat spre a ajuta Republica Moldova să reziste ca Stat cu perspective europene, să nu falimenteze național, să se consolideze și să aibă un viitor previzibil. Kremlinul, pe de altă parte, vrea să-i transforme pe moldoveni în carne de tun și să-i întoarcă în primitivismul și brutalitatea Evului Mediu.

Pe acest întreg fundal descris, înțelegeți că Republica Moldova încă nu e pregătită pentru viitoare alegeri legislative și prezidențiale absolut libere și democratice? Pregătirea și supravegherea de către autorități a unor alegeri ”libere” corecte nu sunt suficiente atîta timp cît ele, în esența lor, nu pot fi libere, atîta timp cît mulți dintre moldoveni nu s-au eliberat conștient de sub stăpînirea coruptă și mafiotă a lui Șor, a lui Plahotniuc și a formațiunilor politice care i-a convins că Rusia criminală a lui Putin trebuie să fie viitorul, nu civilizația și democrația occidentală!