În Iunie 1942, în plin război mondial, Adolf Hitler face o vizită neaşteptată în Finlanda. Surpriza a fost totală pentru gazde, care, deşi se aflau în război cu URSS, nu voiau să fie percepute de sovietici ca un aliat vasal al Germaniei naziste. La întîlnirea dintre cele două părţi, un microfon „uitat” deschis de către radioul naţional din Finlanda îl va înregistra pe Hitler avînd o discuţie neprotocolară cu mareşalul Mannerheim. Principalul subiect l-a constituit războiul contra URSS, dar şi importanţa strategică pentru Wehrmacht a României.

Pretextul utilizat de Hitler pentru a merge în Finlanda a fost ziua de naştere a mareşalului şi comandantului suprem al forţelor armate finlandeze, Carl Gustav Mannerheim. Luaţi prin surprindere de vizita lui Hitler, finlandezi au evitat să îi facă o primire oficială Fuhrerului. Liderii finlandezii au ales ca loc pentru discuţii un vagon restaurant ce se afla în apropierea aeroportului militar de la Immola, din sud-estul Finlandei.

Conform radioului finlandez, întîlnirea a durat o oră şi a avut două părţi. În prima dintre acestea, care trebuia înregistrată de radio, Hitler a ţinut un scurt discurs şi un toast în onoarea mareşalului Mannerheim. În cea de a doua parte, urmau să aibă loc discuţii particulare între Hitler şi Mannerheim. Hitler n-a ştiut însă că şi acestea au fost înregistrate.

Înregistrarea făcută atunci a fost ţinută secretă în arhivele radioului finlandez pînă în 2004.

Inamicul comun: URSS

Răceala cu care a fost primit Hitler în Finlanda are şi o altă explicaţie. O mare parte din opinia publică finlandeză era reticentă în ceea ce priveşte o eventuală alianţă cu Germania. Finlandezii s-au aşteptat ca Hitler să le propună o ofensivă comună contra URSS-ului, ceea ce încălca flagrant linia adoptată de conducerea finlandeză de a nu lupta pe teritoriul sovietic. De altfel, Finlanda nu voia să piardă capitalul de simpatie internaţională pe care şi-l cîştigase în urma atacului sovietic.

De partea cealaltă, prin vizita în Finlanda, Hitler voia probabil să se asigure că Finlanda va continua să lupte contra sovieticilor ţinînd pe loc trupe ale Armatei Roşii, care, altfel, puteau fi transferate pentru a lupta contra Germaniei. Este posibil ca Hitler să le fi propus oficialităţilor finlandeze o implicare mai puternică în războiul contra URSS, dar aceştia să fi refuzat. Din înregistrare, care se termină brusc, lipseşte însă o astfel de discuţie.

Contextul militar al vizitei

După marea contraofensiva lansată de forţele ruseşti pe 5 Decembrie 1941, pe frontul de Est, trupele germane au fost împinse din faţa Moscovei înapoi înspre oraşul Smolensk. Ofensiva rusă a fost oprită cu mari pierderi de către armata germană, în februarie 1942, la doar o sută de kilometri de Smolensk. Armata Roşie a reuşit însă să recucerească oraşul Rostov, punct de mare importanţă strategică.

Încurajat de succesul contraofensivei de iarnă, Stalin hotărăşte lansarea unei noi ofensive asupra poziţiilor germane la 12 Mai 1942, în zona Harkov. Ofensiva rusă s-a concentrat pe zona apărată de Armata VI-a germană condusă de Friedrich von Paulus. După cîteva succese iniţiale, ofensiva a fost oprită de germani, care au contraatacat puternic. Printr-o dublă învăluire în zona Harkov, germanii au încercuit un sfert de milion de soldaţi ruşi. În ciuda încercărilor disperate ale ruşilor de a sparge încercuirea, 200.000 de soldaţi ruşi au căzut prizonieri în mîinile germanilor.

În Vara anului 1942, Hitler îşi schimbase obiectivul. Cucerirea resurselor petroliere din Caucaz şi ocuparea Stalingradului deveniseră ţintele cele mai importante pentru Wehrmacht, în detrimentul ocupării Moscovei.

Analiza lui Hitler

În înregistrarea făcută publică de radioul finlandez, Hitler face o analiză pertinentă a situaţiei de pe întreg frontul. Recunoaşte că nu a vrut să fie prins într-un război pe două fronturi Vest şi Est. „Vremea” l-a obligat să atace Franţa în primăvara anului 1940 şi nu în toamna lui 1939, aşa cum ar fi dorit. O altă cauză a întîrzierii atacării URSS-ului a fost ... Italia. Greutăţile întîmpinate de aliaţii italieni, atît în Africa, cît şi (în special) în Albania şi Grecia au obligat de fiecare dată Germania să sară în ajutorul aliatului, ceea ce a dus la o întîrziere şi la o scădere a forţei de luptă a Wehrmachtului pe frontul de Est. Hitler mai afirmă că a subestimat puterea şi înzestrarea armatei sovietice şi că a vrut să atace URSS-ul încă din 1940. Momentul hotărîtor în luarea acestei decizii a fost întîlnirea cu ministrul de Externe sovietic Molotov din august 1939.

Despre România

Deosebit de interesante sînt referirile lui Hitler la adresa României. Fuhrer-ul recunoaşte tranşant faptul că nici măcar nu s-ar fi gîndit să atace URSS-ul fără petrolul românesc. În lipsa celor cinci milioane de tone de petrol românesc, Wehrmachtul ar fi fost blocat. Coşmarul cel mai mare a lui Hitler era legat de o posibilă ocupare a României de către URSS în Vara anului 1940. Insistenţele lui Molotov în legătură cu garanţia pe care o dăduse Germania statului român l-au făcut pe Hitler deosebit de suspicios în legătură cu posibilele intenţii agresive ale lui Stalin la adresa României.

Din nefericire, înregistrarea se opreşte la momentul în care Hitler îi relatează lui Mannerheim răspunsul pe care i l-a dat lui Molotov în privinţa garanţiilor acordate României. 

Transcriptul înregistrării conversaţiei lui Hitler cu Mannerheim - 4 Iunie 1940

Hitler: ... Nici noi n-am ştiut chiar foarte exact ce dimensiuni monstruoase avea înarmarea acestui stat (URSS, n.r.)

Mannerheim: Noi nu ne-am imaginat deloc aşa ceva în Războiul de Iarnă. În războiul de iarnă nu ne-am fi închipuit asta, desigur că aveam impresia că sînt bine înarmaţi, dar nu aşa de bine cum erau în realitate. Iar acum nu mai există niciun dubiu asupra intenţiilor lor.

Hitler: E foarte clar. Au cea mai monstruoasa înarmare la care se pot gîndii oamenii. Deci dacă mie mi-ar fi spus cineva că un stat poate alinia 35.000 de tancuri, atunci i-aş fi răspuns: "Aţi înnebunit!"

Mannerheim: 35.000?

Hitler: 35.000 de tancuri. Pînă acum am distrus peste 34.000 de tancuri. Dacă mi-ar fi spus cineva lucrul acesta, i-aş fi zis... "Dumneavoastră" (...) dacă un general de-al meu mi-ar fi declarat că un stat dispune de 35.000 de tancuri aş fi zis... "Dumneavoastră, Domnul meu, vedeţi totul dublu sau înzecit. Sînteţi nebun, vedeţi stafii!". N-aş fi crezut posibil lucrul acesta. Am găsit fabrici, doar una singură, în Kamiroskaia (?!?) spre exemplu, avea acum doi ani cîteva sute (...) habar nu aveam. Acum se află acolo o fabrică de tancuri, care într-o prima fază avea peste 30.000 de muncitori, iar la terminarea construcţiei peste 60.000 de muncitori, o singură fabrică de tancuri! Am ocupat-o, o fabrică gigantică! Mase de muncitori care însă trebuiau să trăiască ca şi animalele.

Mannerheim În regiunea Donetk?

Hitler: În regiunea Donetk

Mannerheim: Da, dacă ne gîndim că au avut libertate să se înarmeze timp de 20 de ani, peste 20 de ani, aproape timp de 25 de ani... şi tot, tot ce au avut au cheltuit pe înarmare, numai pe echipare!

Hitler: Numai! Îi spuneam înainte Domnului Preşedinte (al Finlandei, n. r), că nu mi-aş fi imaginat lucrul acesta înainte, dacă aş fi presimţit asta, atunci mi-ar fi fost şi mai greu, însă decizia (de a atacă URSS, n.r.) aş fi luat-o cu atît mai mult. Pentru că nu aveam altă alternativă. Îmi era clar încă din Iarnă '39/'40 că atacul asupra Rusiei trebuia să vină. Însă eu (...) războiul pe două fronturi, el ar fi fost o nenorocire, atunci am fi fost distruşi. Astăzi vedem asta mai bine decît puteam atunci. Atunci am fi fost terminaţi.

De fapt eu vroiam, iniţial încă în Toamnă anul 1939 vroiam să realizez campania din Vest. Numai permanenta vreme proastă pe care am avut-o ne- a împiedicat. Pentru că toate armele noastre erau ... sînt arme "de vreme bună". Sînt foarte fiabile, sînt foarte bune, sînt însă din păcate arme de vreme bună, am văzut asta şi acum în campania aceasta. Toate armele noastre sînt desigur proiectate pentru Vestul Europei, şi noi cu toţii am fost convinşi, asta era părerea noastră încă din vremurile vechi, că Iarnă nu se poate purta război. Iar tancurile germane nu au fost testate pentru a fi pregătite pentru războiul de Iarnă, ci din contra s-au făcut probe pentru a dovedi că Iarnă nu se poate purta război.

Ar fi fost alta situaţie, mă înţelegeţi, în Toamnă lui 1939 mă aflăm mereu în faţă întrebării, iar eu vroiam doar să atac în orice caz! Şi aveam convingerea că voi fi terminat Franţa în şase săptămîni. Însă cînd s-a pus întrebarea a venit brusc ploaia. Şi vremea ploioasă durează, iar eu cunosc foarte bine regiunea asta franceză; şi nici eu nu am putut ignora punctele de vedere a multor dintre generalii mei, anume că probabil nu am fi reuşit să avansam cu elan, că nu am fi putut exploata arma tancului, că nu am fi putut exploata nici aviaţia cu pistele improvizate pe cîmp din cauza ploii, am fost acolo că soldat timp de patru ani în Marele Război.

Şi aşa a venit întîrzierea aceasta. Dacă aş fi terminat cu Franţa în anul 1939, altfel ar fi decurs istoria lumii. Aşa a trebuit să aştept pînă în anul 1940, şi din păcate n-a mers înainte de luna Mai, abia pe 10 Mai a fost prima zi frumoasă, pe 10 Mai am atacat imediat. Pe 8 Mai am dat ordinul pentru atacul din 10 Mai. Şi pe urmă a trebuit să realizăm această uriaşa mutare a diviziilor din Vest către Est. Am avut şi acea sarcină, ocupaţia Norvegiei. Şi în aceeaşi clipă s-a abătut peste noi un, astăzi pot să-i spun aşa liniştit, un foarte mare ghinion, şi anume slăbirea care a rezultat în Italia; prin, în primul rînd prin situaţia Nord-africană, în al doilea rînd prin situaţia din Albania şi Grecia, o nenorocire.

A trebuit să ajutăm, asta a însemnat pentru noi brusc din nou o împărţire a aviaţiei, o împărţire a diviziilor noastre de tancuri. Cînd tocmai eram pe cale să pregătim tancurile aici pentru frontul de Est, a trebuit din senin să renunţăm la două divizii, două divizii mari, pînă la urmă au fost trei, şi să suplinim frecvent colo pierderi foarte mari. Au fost lupte sîngeroase care s-au dat acolo în deşert. Toate astea ne-au lipsit foarte mult în Est, şi nu aveam altă alternativă decît decizia care era inevitabilă.

Am avut pe urmă o întîlnire cu Molotov atunci, şi era foarte clar: Molotov a plecat de la întîlnire decis să înceapă războiul, iar eu m-am despărţit de el cu decizia să i-o iau înainte dacă e posibil. Căci pretenţiile sale aveau că obiectiv final foarte clar stăpînirea Europei.

Pentru noi deja în Toamnă lui 1940 s-a pus necontenit întrebarea dacă să provocăm o ruptură. Eu atunci am sfătuit mereu Guvernul finlandez să negocieze şi să cîştige timp şi să trateze lucrurile diversionist. Pentru că am avut întotdeauna o frică: că Rusia va ataca în mod surprinzător România în Toamna tîrzie. Pentru a ajunge în posesia surselor de petrol. Iar noi nu am fi fost gata pregătiţi în Toamnă tîrzie a lui 1940.

Dacă atunci Rusia ar fi ocupat sursele de petrol româneşti, păi atunci Germania ar fi fost pierdută! Cu 60 de divizii ruseşti treaba s-ar fi făcut. Atunci noi nu aveam în România forţe militare. Guvernul României ni s-a adresat abia mai tîrziu, iar ceea ce aveau ei (armată română, n. r.) ar fi fost ceva ridicol. Ăia trebuiau doar să-şi asigure sursele de petrol. Eu nu puteam să mai încep un război au armele noastre în Septembrie sau Octombrie, păi asta ar fi fost imposibil. Nici mutarea armatei către Est nu o aveam încă pregătită.

A trebuit mai întîi să punem în ordine armele. Pentru că în cele din urmă am avut desigur şi de suferit sacrificii în campania din Vest. Ar fi fost imposibil să pornim înaintea Primăverii lui 1941. Iar dacă rusul ar fi ocupat România în Toamnă lui 1940 şi ar fi cucerit sursele de petrol, atunci le-am fi pierdut pe acestea în anul 1941. Noi avem marea producţie germană, însă ceea ce înghite numai aviaţia, ce înghit diviziile noastre de tancuri, sînt totuşi cantităţi monstruoase. Este un consum care depăşeşte toate imaginaţiile.

Fără contribuţia a cel puţin 4 pînă la 5 milioane de tone de petrol românesc nu am putea duce războiul. De asta am fost foarte îngrijorat. De aceea şi obiectivul meu a fost de a scurge prin negocieri această perioadă, am fost de puternici răspundem acestor pretenţii de şantaj. Pretenţiile erau pur şi simplu şantaj gol-goluţ. Era un şantaj, ruşii ştiau că nu avem încotro, că eram legaţi în Vest, puteau să obţină de la noi orice prin şantaj. Iar abia la vizită lui Molotov am (...)

Astfel negocierile s-au terminat foarte abrupt. Era vorba de patru puncte. Primul punct, care privea Finlanda, libertatea de a se apăra în faţă ameninţării finlandeze. Zic eu: " Nu-mi puteţi spune mie că Finlanda v-ar ameninţă!". Molotov: "Finlanda lucrează împotrivă prietenilor Uniunii Sovietice, aceştia sînt urmăriţi fără încetare". O mare putere nu poate permite să-i fie periclitată existenţa de către un stat mic.

Îi zic: "Păi existenţa dumneavoastră nu e ameninţată de Finlanda. Nu puteţi să-mi povestiţi mie că existenţa dumneavoastră ar fi ameninţată de Finlanda". Ba da, ar există şi o ameninţare morală a existenţei unui mare stat, şi ceea ce ar urmări Finlanda ar fi o ameninţare la adresă existenţei morale. Atunci i-am spus că nu vom mai tolera că spectatori pasivi un nou război la Marea Baltică. M-a întrebat care este poziţia noastră în România. Căci noi dădusem garanţia. Dacă garanţia se îndreptă şi împotrivă Rusiei. I-am răspuns atunci că nu cred că se îndreaptă împotrivă lor, deoarece "doar nu aveţi intenţia să atacaţi România". "Nu am auzit niciodată că aţi avea intenţia de a invada România. Aţi spus mereu că Basarabia vă aparţine, dar nu aţi spus niciodată că vreţi să atacaţi România", Da, zicea el, că doreşte să ştie precis dacă această garanţie ... (sfîrşitul înregistrării) Sursa transcriptului: http://lilick-auftakt.blogspot.com

Sursa: Historia.ro