Dacă nu ne convine, ne luăm jucăriile înapoi!

Se întîmplă ceva neobişnuit pe pieţe internaţionale de putere. Mişcarea este în forţă, rapidă, fără obişnuitele menajamente şi farafastîcuri diplomatice. Se joacă pe faţă, pe bază mai întîi de ameninţări directe, apoi prin măsuri de retorsiune cu efecte complexe, afectînd structuri internaţionale şi, la modul cel mai evident, anunţînd că superputerile sînt gata să rediscute înţelegerile care au permis construcţia eşafodajului relaţii internaţionale actuale, aşa cum au fost ele negociate imediat după terminarea celui de-al Doilea Război Mondial.

Un prim exemplu: Rusia a transmis că îşi suspendă contribuţia financiară anuală la Consiliul Europei pe 2017, invocînd disputa privind delegaţia rusă căreia organizaţia i-a retras în 2014 toate atributele în semn de protest faţă de anexarea ilegală a Crimeei de către Federaţia Rusă. Decizia respectivă, luată prin votat majoritar în cadrul Adunării Generale a Consiliului Europei (PACE), a presupus ridicarea dreptului de vot pentru delegaţia Federaţiei Ruse. Anul acesta, după eşecul major înregistrat de diplomaţia Kremlinului în a obţine dacă nu o anulare a sancţiunilor europene, ci măcar o atenuare a acestora (adăugîndu-se şi semnalul american identic în duritate şi conţinut), ruşii vor să răspundă cumva, fie chiar la nivel simbolic.

Aici au dreptate, căci cam ăsta este nivelul de retorsiune de care dispun, dat fiindcă ceea ce au dat ei deja în chip de contra-sancţiuni (măsuri vizînd îndeosebi sectorul importurilor de alimente din UE) nu au avut deloc rezultatele scontate. Aşa se face că Viaceslav Volodin, Preşedintele Parlamentului rus, a spus că, din contribuţia anuală a Rusiei la Consiliul Europei (33 milioane euro), pentru anul ăsta mai rămăseseră de plătit 11 milioane euro. Şi nu vor mai fi plătiţi. Semnal că, deoarece sancţiunile occidentale sînt date pe un an, şi contribuţia rusă pentru anul viitor ar putea fi îngheţată. Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe, i-a transmis Secretarului General Jagland al Consiliului Europei că plăţile nu se vor relua "pînă la restaurarea totală şi necondiţională" a drepturilor delegaţiei ruse.

Pe bună dreptate se procedează astfel, se spune într-un comunicat al Ministerului rus de Externe, deoarece decizia din 2014 a organizaţiei de la Strasbourg a fost luată pentru "a fi pedepsită Rusia... pentru exprimarea liberă a voinţei locuitorilor peninsulei Crimeea, cei care au votat în favoarea aderării Republicii Crimeea la Rusia... Din acel moment, situaţia din PACE s-a deteriorat continuu, declanşîndu-se o campanie frenetică pentru persecutarea parlamentarilor care doresc normalizarea relaţiilor cu Rusia".

De partea americană, revendicările sînt extrem de dure (şi din ce în ce mai vocale) în raport cu Organizaţia Naţiunilor Unite şi agenţiile sale specializate. Odată cu Administraţia Trump, scandalul intră în linie dreaptă şi mişcările ultra-dure se succed cu repeziciune. În luna Aprilie, spre exemplu, SUA au anunţat retragerea finanţării de 32,5 milioane $ pentru Fondul ONU pentru Populaţie (UNFPA) în semn de protest faţă de participarea Agenţiei la un program în China care presupune avorturi forţate sau sterilizare fără voia pacientului. Asta după ce Preşedintele Trump, imediat după instalarea sa la Casa Albă, a instaurat o interzicere a finanţării de către SUA a oricărei organizaţii internaţionale care oferă sau sprijină orice tip de avort sau consiliere în acest domeniu. Dar există discuţii foarte dure în acest moment privind viitorul contribuţiei americane la OECD sau la cea pentru UNESCO (problemă veche, deoarece, spun americanii, organizaţia sprijină constant interesele palestiniene în defavoarea celor israeliene iar Obama a luat prima măsură financiară de retorsiune).

Ceva pluteşte în aer. Ceva mult mai important, posibil o mişcare masivă care să anunţe o viitoare retragere a SUA (dar şi a Rusiei, gest de protest la fel de posibil, unilateral sau coordonat) din cadrul ONU. Chiar este posibil? Semnalul că da, ar fi posibil şi de dorit pentru unii, a fost dat deja la doar cîteva zile după investiura lui Donald Trump printr-un proiect de lege introdus de republicanul Mike D.Rogers (îl puteţi consulta pe siteul oficial al Congresului). În rezumat, se cere abrogarea legii din 1945 asupra participării SUA la Organizaţia Naţiunilor Unite şi revenirea la principiul deplinei suveranităţi.

Proiectul de lege intitulat American Sovereignity Restoration Act prevede abrogarea participării SUA la ONU, eliminarea tuturor finanţărilor către organizaţie precum şi a participării militare a SUA la toate operaţiunile militare ale ONU. Proiectul mai prevede şi retragerea imunităţii diplomatice acordate funcţionarilor ONU. Sigur, nu sîntem încă aici. Dar nici foarte departe, atîta timp cît, la modul cel mai vizibil, instituţiile internaţionale reuşesc din ce în ce mai greu (unii critici spun chiar deloc) să-şi mai impună punctul de vedere pe scena lumii tocmai deoarece orice decizie luată în aceste forumuri a deveni, odată cu trecerea anilor şi mărirea numărului de participanţi în fiecare dintre cluburi, un adevărat exerciţiu de echilibristică între grupurile de interese.

Asta face ca substanţa mesajului fie să fie diluată pînă la exasperare (vezi unele dintre deciziile majore luate prin consesn în Consiliul de Securitate), fie, în cazul organismelor de mai mici dimensiuni, orientate în funcţie de lobby-ul majoritar. Semnalele, spuneam, nu pot fi ignoare, mai ales că încep să semne tulburător de tare cu cele care au premers dizolvarea Societăţii Naţiunilor. Super-puterile sînt angajate acum într-un dialog stratosferic, fără a mai lăsa mult loc de manevră nici statelor (fie ele chiar puternice) şi cu atît mai puţin organizaţiilor internaţionale, chiar dacă este vorba despre ONU, spre exemplu.

Rezolvarea, într-un sens sau altul, se va decide doar la acel nivel, restul fiind evenimente ce se vor derula drept consecinţe ulterioare, mai aproape sau mai departe de epicentrul mişcării, în funcţie de relevanţa internaţională, continentală sau regională a unei naţiuni sau alta. Se fac planuri, cu oferte şi contra-oferte, de o parte şi de alta pentru a se şti care va fi componenţa teritorială şi de populaţie a vectorilor care se vor combina în noile structuri de putere pe plan mondial. Şi asta se joacă la Washington şi la Moscova.

Cristian UNTEANU

Articol preluat de pe Blogul lui Cristian Unteanu din Adevărul.ro