Noi bombardamente ucrainene asupra instalațiilor petroliere din Rusia

Armata ucraineană a lovit, în cursul nopții de Luni spre Marți, două instalații rusești de distribuție a petrolului în regiunile Briansk și Samara, a transmis Statul Major General de la Kiev, citat de Reuters.

La Samara, a fost atacată o stație care pregătește petrolul din Urali pentru export. Stația de pompare alimentează cu petrol portul Novorossisk de la Marea Neagră și preia transporturile de petrol din Kazahstan către porturile rusești și oleoductul Drujba care-l transportă pînă în Germania.

În Briansk, a fost lovită o stație a unei conducte de importantă critică pentru alimentarea armatei rusești. Stația face parte din instalațiile de stocare de la Naitopovici, care a mai fost atacată de cîteva ori în acest an. „Amploarea pagubelor este în curs de stabilire”, a precizat Armata ucraineană.

Încă nu este clar dacă recentele atacuri au avut efecte imediate asupra exporturilor de petrol ale Rusiei. O sursă familiarizată cu chestiunea a spus că transporturile de petrol care trec prin stația de pompare din Samara au continuat, însă într-un ritm mai lent.

Compania rusă de transport al petrolului Transneft și-a avertizat clienții, la începutul lunii, că ar putea să reducă fluxul de petrol ca urmare a atacurilor cu drone ale Ucrainei privind porturile de export și rafinăriilor. Se estimează că Novorossisk-ul ar putea încărca, în această lună, cel mai mare volum de transport din ultimele luni.

Ministerul rus al Apărării a anunțat pe Telegram că au fost distruse drone ucrainene la Briansk și Samara.

Kievul susține că lovit și un aeroport militar în Crimeea, în urma atacului fiind distruse două avioane.

Atacurile ucrainene asupra instalațiilor petroliere din Rusia s-au intensificat în acest an, îndeosebi în regiunile Samara și Briansk. Pe 20 Septembrie, Ucraina a lovit o rafinărie în regiunea Saratov, pe Volga, și o alta în regiunea Samara.

Anterior, pe 8 Septembrie, dronele Kievului au atacat rafinăria Ilaki din regiunea Krasnodar și stația de control a conductei petroliere „8-N”, situată lîngă satul Naitopovici din regiunea Briansk, a anunțat Statul Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei.