Netanyahu: "Spun poporului libanez: războiul nostru nu este împotriva voastră, războiul nostru este împotriva Hezbollah"

Premierul izraelian, Benjamin Netanyahu, a declarat, Marţi, că Israelul va continua să lovească Hezbollah în Liban, în timp ce schimburile de focuri transfrontaliere dintre Armata israeliană şi mişcarea islamistă continuă, relatează AFP, potrivit Agerpres.

"Vom continua să lovim Hezbollah și spun poporului libanez: războiul nostru nu este împotriva voastră, războiul nostru este împotriva Hezbollah", a spus Netanyahu, într-un mesaj video publicat de biroul său.

Cel puţin şase persoane au fost ucise Marţi într-un nou raid israelian în suburbiile de Sud ale Beirutului, a declarat Ministerul libanez al Sănătăţii, după ce Armata israeliană a anunţat că a efectuat o "lovitură ţintită" în Beirut.

Ministerul a afirmat, într-un comunicat, că bilanţul "preliminar este de şase morţi şi 15 răniţi".

Potrivit unei surse de securitate libaneze, "o lovitură aeriană israeliană a vizat două etaje ale unui imobil rezidenţial din cartierul Ghobeiri".

Armata israeliană a declarat, Marţi, că ”a eliminat un important oficial al Hezbollah în lovitura aeriană care a vizat Beirutul”, pe care a anunţat-o mai devreme în cursul zilei.
"Avioanele de luptă ale forţelor aeriene israeliene l-au eliminat Marţi, la Beirut, pe Ibrahim Mohammed Kobeissi, comandantul sistemului de rachete al organizaţiei teroriste Hezbollah", a afirmat Armata israeliană, într-un comunicat.

Un fotograf AFP a informat că bombardamentul a distrus două etaje ale unei clădiri situate într-o zonă rezidenţială dens populată.

Zeci de maşini şi motociclete care se aflau într-un garaj au fost avariate, precum şi clădirile învecinate şi cablurile electrice.

Luni, intense lovituri aeriene israeliene au vizat Sudul şi estul Libanului, soldîndu-se cu 558 de morţi, potrivit autorităţilor libaneze, cel mai mare număr de morţi de la ultimul război dintre Hezbollah şi Israel, în 2006.

Libanul a prelungit, Marţi, închiderea creşelor, a şcolilor şi a universităţilor pînă la sfîrşitul săptămînii, din cauza raidurilor israeliene intense care vizează Sudul şi Estul Libanului, precum şi suburbiile de Sud ale Beirutului.

Ministrul libanez al Educaţiei, Abbas Halabi, a decretat ”prelungirea închiderii şcolilor publice şi private, inclusiv a liceelor şi universităţilor pînă la sfîrşitul acestei săptămîni”.
Ministrul Sănătăţii, Firass Abiad, a anunţat, la rîndul său, "închiderea creşelor pînă la sfîrşitul săptămînii".

01.10.24 - 00:41
01.10.24 - 00:52
01.10.24 - 00:43
01.10.24 - 00:50
02.10.24 - 00:22
02.10.24 - 00:13
02.10.24 - 00:20
03.10.24 - 00:02
02.10.24 - 00:11
02.10.24 - 00:18
04.10.24 - 00:11
02.10.24 - 00:16
04.10.24 - 00:13
02.10.24 - 00:15
03.10.24 - 15:33