NETANYAHU EXCLUDE UN NOU ARMISTIȚIU
Premierul guvernului israelian, Benjamin Netanyahu, a exclus, miercuri, orice încetare a focului în războiul împotriva Hamas înainte de „eliminarea” organizației teroriste. Teroriștii Hamas cer încetarea luptelor în schimbul eliberării ostaticilor.
„Continuăm războiul pînă la sfîrşit. Războiul va continua pînă la eliminarea Hamas, pînă la victorie. Cei care cred că ne vom opri sînt deconectaţi de la realitate”, a spus Netanyahu într-un mesaj video publicat de biroul său.
„Nu vom opri luptele pînă cînd nu ne vom atinge toate obiectivele pe care ni le-am propus: eliminarea Hamas, eliberarea ostaticilor noştri şi suprimarea ameninţării din Gaza”, a adăugat el.
„Atacam Hamas cu foc, un foc infernal. Peste tot, inclusiv astăzi. De asemenea, atacăm susţinătorii lor de aproape şi de departe. Toţi teroriştii Hamas, de la primul pînă la ultimul, sînt oameni morţi. Au doar două opţiuni: să se predea sau să moară”, a spus Netanyahu.
Sursa: digi24.ro