Negocierile SUA cu Iranul au eșuat
Vice-preşedintele JD Vance a declarat că negocierile maraton cu Iranul nu au dus la un acord privind încetarea definitivă a războiului. El a părăsit Islamabadul la bordul aeronavei Air Force 2. ”Cererile nerezonabile ale Statelor Unite au dus la eşecul negocierilor de la Islamabad dintre iranieni şi americani pentru a pune capăt războiului din Orientul Mijlociu”, a afirmat Duminică televiziunea de stat iraniană (Irib). Pakistanul a îndemnat, Duminică, Statele Unite şi Iranul să continue să respecte armistiţiul de două săptămîni în vigoare, în ciuda eşecului negocierilor de pace de la Islamabad.
„Discutăm de 21 de ore şi am purtat o serie de discuţii substanţiale cu iranienii. Aceasta este vestea bună”, a spus Vance în cadrul unei conferinţe de presă la Islamabad.
„Vestea proastă este că nu am ajuns la un acord”, a spus el. „Şi cred că aceasta este o veste proastă pentru Iran, mult mai mult decît este o veste proastă pentru Statele Unite ale Americii. Aşadar, ne întoarcem în Statele Unite fără să fi ajuns la un acord”.
JD Vance a declarat că negociatorii iranieni au refuzat să accepte condiţiile propuse de SUA pentru un acord, condiţii despre care el a insistat că au fost „destul de flexibile”.
„Am fost destul de concilianţi. Preşedintele ne-a spus: «Trebuie să veniţi aici cu bună-credinţă şi să depuneţi toate eforturile pentru a ajunge la un acord». Am făcut asta şi, din păcate, nu am reuşit să înregistrăm nici un progres”, a spus el. Vance a sugerat că principalul punct de blocaj a fost refuzul Iranului de a renunţa la programul său nuclear.
Plecăm de aici cu o propunere foarte simplă, o modalitate de înţelegere care reprezintă oferta noastră finală şi cea mai bună”, a spus el. „Vom vedea dacă iranienii o vor accepta.”
JD Vance a declarat că Iranul nu s-a angajat să renunţe la arma nucleară, după ce negocierile de cîteva ore dintre cele două ţări s-au încheiat fără un acord. Întrebat de Nic Robertson de la CNN, la Islamabad, ce condiţii a respins Iranul, Vance a răspuns: „Adevărul este că trebuie să vedem un angajament ferm din partea lor că nu vor urmări să obţină o armă nucleară şi că nu vor căuta mijloacele care le-ar permite să obţină rapid o astfel de armă”. Vice-preşedintele a continuat: „Întrebarea este: «Vedem un angajament fundamental din partea iranienilor de a nu dezvolta arme nucleare nu doar acum, nu doar peste doi ani, ci pe termen lung?» Încă nu am văzut acest lucru, dar sperăm că îl vom vedea.”
Vice-preşedintele JD Vance a declarat că a discutat „în mod constant” cu preşedintele Donald Trump pe parcursul discuţiilor trilaterale cu Iranul, desfăşurate în Pakistan.
„Evident, am ţinut legătura constant cu preşedintele. Nu ştiu de cîte ori am vorbit cu el, poate de vreo şase ori, poate de vreo douăsprezece ori în ultimele 21 de ore”, a declarat Vance reporterilor la Islamabad.
Vance a spus că a vorbit şi cu alţi înalţi oficiali americani pe parcursul negocierilor, inclusiv cu secretarul de stat Marco Rubio, secretarul Apărării Pete Hegseth, secretarul Trezoreriei Scott Bessent şi amiralul Brad Cooper, comandantul Comandamentului Central al SUA. „Am fost în permanenţă în legătură cu echipa, deoarece negociam cu bună credință”, a spus Vance.
