Neamurile proaste și mitocanii nu au frontiere de civilizație
Echipa de voluntari care a făcut curățenie după încheierea Festivalului de la Leeds, Anglia, s-a declarat „complet îngrozită” de mizeria lăsată în urmă de spectatorii care au participat la evenimentul care a avut loc în perioada 25 - 27 August. Anul acesta, festivalul, care atrage de obicei în jur de 90.000 de spectatori, i-a avut cap de afiș pe Billie Eilish, The Killers, The 1975, Sam Fender și Lewis Capaldi.
Echipele de curățenie au intervenit Luni, iar în primă fază au încercat să recupereze corturile și alte echipamente de camping pentru o organizație de caritate care îi sprijină pe refugiați, a declarat, pentru The Independent, un voluntar, Jack Lowe. Însă voluntarii au fost luați prin surprindere de ceea ce au găsit la fața locului. ”Ne va lua ceva timp să digerăm ceea ce am văzut. Este îngrozitor”, a spus Lowe, care a postat pe Twitter și filmări cu dezastrul.
Cum era de așteptat, imaginile au stîrnit o indignare totală pe rețelele sociale, în multe comentarii fiind criticați organizatorii despre care s-a spus că „singurul lucru care contează pentru ei este dacă se face profit”.
Directorul general al companiei care organizează festivalul, Melvin Benn, a declarat: „Mesajul pentru participanți este mereu să încerce să aibă grijă de mediu. Lucrăm foarte mult pentru a ne asigura că oamenii reciclează și își iau bunurile înapoi acasă. Cei mai mulți o fac, dar unii nu fac asta”.
Problema corturilor abandonate și a gunoiului este ceva cu care se confruntă Festivalul de la Leeds în fiecare an. În 2019, un grup de activiști de mediu a propus ca participanții la festival să plătească un depozit de cel puțin 25 de lire sterline pentru a fi încurajați să nu-și abandoneze corturile.