Începînd de Luni, China va delega un emisar special în Ucraina, Rusia și unele țări europene
China a anunțat, Vineri, că va trimite, începînd de Luni, un reprezentant special în Ucraina, Rusia şi alte ţări europene pentru a discuta despre o „reglementare politică” a războiului din Ucraina, relatează AFP, potrivit agerpres.
„Din 15 Mai, ambasadorul Li Hui, reprezentant special al Guvernului chinez pentru afaceri eurasiatice, va merge în Ucraina, Polonia, Franţa, Germania şi Rusia pentru a discuta cu fiecare dintre aceste părţi despre o reglementare politică a crizei ucrainene”, a declarat presei Wang Wenbin, purtător de cuvînt al Ministerului de Externe chinez.
Este diplomatul chinez de cel mai înalt rang care se deplasează în Ucraina după declanşarea invaziei ruse de la sfîrşitul lui Februarie 2022. Preşedintele chinez, Xi Jinping, a discutat la telefon, luna trecută, cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, iar China a anunţat atunci că Li Hui se va afla, la o dată neprecizată, în fruntea unei delegaţii ce va vizita Ucraina şi alte ţări.
Li Hui este fost vice-ministru al Afacerilor Externe şi specialist în spaţiul ex-sovietic. A fost ambasador al Chinei în Rusia timp de zece ani, între 2009 şi 2019, avînd contacte regulate cu Preşedintele rus Vladimir Putin.
China afirmă că a menţinut permanent dialogul cu Ucraina la nivel diplomatic şi că are o poziţie neutră în acest conflict, cu toate că întreţine relaţii privilegiate cu Rusia, notează AFP.
La sfîrşitul lunii Februarie, MAE chinez a publicat o poziţie în 12 puncte privind criza ucraineană, în care a cerut, în special, respectarea integrităţii teritoriale a tuturor ţărilor, subînţelegîndu-se şi cea a Ucrainei.