Navele flotei ruse din Marea Neagra s-au retras la mai mult de 100 de kilometri de tarmurile ucrainene

Marina ucraineană afirmă că navele flotei ruse din Marea Neagră s-au retras la mai mult de 100 de kilometri de ţărmurile ucrainene, ca urmare a atacurilor sale cu rachete şi drone şi că, în efortul de a recîştiga controlul asupra părţilor de Nord-Vest ale Mării Negre, ruşii au desfăşurat sisteme de rachete de coastă în regiunile Crimeea şi Herson, potrivit CNN.
Ministerul Apărării al Ucrainei spune că forţele ruse au lansat rachete şi lovituri aeriene împotriva mai multor ţinte, în timp ce încearcă să distrugă apărarea ucraineană şi să lovească infrastructura cheie.
Într-o actualizare operaţională de Luni, Marina a declarat că, în efortul de a recîştiga controlul asupra părţilor de Nord-Vest ale Mării Negre, ruşii au desfăşurat sisteme de rachete de coastă în regiunile Crimeea şi Herson.
Colonelul Oleksandr Motuzyanyk, purtătorul de cuvînt al Ministerului Apărării, a declarat că Rusia desfăşoară „operaţiuni intense de foc şi asalt de-a lungul întregii linii de confruntare în regiunile Doneţk şi Lugansk”.
Şapte avioane au lansat rachete ghidate de deasupra Mării Negre şi Mării Caspice, în timp ce sistemele de rachete de coastă din Crimeea erau şi ele active. La sol, Motuzyanyk a spus că ruşii au făcut unele progrese, inclusiv la Nord de Sloviansk, unde înaintau în zona Sviatohirsk spre rîul Siverskiy Doneţ.












