NATALIA GHERMAN VA EFECTUA O VIZITA OFICIALA IN STATUL QATAR
O delegaţie a Republicii Moldova, condusă de viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Natalia Gherman, va efectua, în perioada 12-14 aprilie 2015, o vizită oficială în Statul Qatar.
Programul vizitei include întrevederi cu prim-ministrul Statului Qatar, care deţine şi funcţia de ministru al Afacerilor Interne, ministrul Afacerilor Externe, precum şi cu ministrul Educaţiei, cu care va fi semnat Memorandumul de Înţelegere privind cooperarea în domeniul educaţiei, învăţămîntului superior şi cercetării ştiinţifice între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Statului Qatar, care prevede preluarea bunelor experienţe şi practicilor din politicile educaţionale.
În timpul întrevederilor, oficialii vor discuta despre aprofundarea cooperării bilaterale în domeniile politic, agro-industrial, atragerea investiţiilor şi cel umanitar.
De asemenea, ministrul Natalia Gherman, în calitate de şef al delegaţiei Republicii Moldova, va participa la reuniunea Segmentului Înalt al celui de-al XIII-lea Congres ONU privind Prevenirea Crimei şi Justiţia Penală. Şefa diplomaţiei de la Chişinău va ţine un discurs privind reconfirmarea rolului supremaţiei legii în promovarea dezvoltării durabile şi asigurarea păcii şi prosperităţii în întreaga lume.
În cadrul vizitei oficiale în Qatar, Natalia Gherman va participa la ceremonia oficială de inaugurare a Ambasadei Republicii Moldova la Doha.