NATALIA GHERMAN A PARTICIPAT LA O CONFERINTA ORGANIZATA DE UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

Viceprim-ministru, ministrul în exerciţiu al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Natalia Gherman, a participat astăzi la conferinţa Universităţii de Stat din Moldova “Ştiinţa politică şi societatea în schimbare” dedicată şi celor 20 de ani de la fondarea Facultăţii Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Administrative.
În cadrul conferinţei au fost dezbătute subiecte ce ţin de ştiinţa politică universitară şi problemele actuale ale administraţiei publice în contextul europenizării Republicii Moldova, dar şi de colaborarea internaţională ca factor important al modernizării.
De asemenea, a fost evidenţiată buna colaborare a Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova cu Facultatea de Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Administrative, aceasta din urmă fiind un adevărat izvor de cadre competente pentru MAEIE.
“Pentru europenizarea reală a Republicii Moldova avem nevoie de oameni profesionişti, integri, cu simţul datoriei, implicaţi şi conştienţi de imensa putere pe care o pot avea”, a menţionat Natalia Gherman.
La conferinţă au participat profesori universitari, cercetători, parlamentari, analişti politici, studenţi, precum şi reprezentanţi ai instituţiilor de învăţămînt superior din România, China, Rusia şi Slovenia.












