În perspectiva pregătirii summitului de la Vilnius, Macron îl va primi, Miercuri, pe Stoltenberg

Preşedintele francez, Emmanuel Macron, îl va primi, Miercuri, 28 Iunie, pe secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, pentru a pregăti summitul de la Vilnius ce va avea loc pe 11-12 Iulie, a anunţat, Marţi, Palatul Elysee, informează AFP, potrivit agerpres

Cei doi lideri vor evoca, în special, aderarea Suediei la Alianţa Atlantică, aderare blocată de Turcia şi de Ungaria şi care se va afla pe agenda apropiatei reuniuni la nivel înalt de la Bruxelles, înaintea summitului.

Summitul de la Vilnius va aborda, de asemenea, problema delicată a relaţiilor dintre Ucraina şi NATO, inclusiv calea spre o eventuală aderare după război şi garanţiile de securitate pe care Alianţa Atlantică le-ar putea oferi Kievului.

„Preşedintele Republicii rămîne ataşat unităţii Alianţei şi continuă, în acest sens, să îndemne la ratificarea rapidă a aderării Suediei, după cea a Finlandei”, a subliniat Palatul Elysee, într-un comunicat.

Suedia este „invitată” de Alianţă încă din Iunie 2022, însă candidatura ei trebuie să fie ratificată de toate cele 31 de state membre ale NATO.

„Alianţa trebuie să continue să-şi ducă în mod hotărît misiunea de apărare colectivă şi, în bună coordonare cu Uniunea Europeană, de susţinere a Ucrainei, care îşi desfăşoară, în prezent, contraofensiva în faţa unei Rusii divizate”, a mai subliniat Palatul Elysee, la trei zile după rebeliunea armată eşuată a grupului de mercenari Wagner în Rusia.

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
05.11.24 - 00:02
04.11.24 - 16:28
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:41
01.11.24 - 13:40