În Lituania, a fost arestat un membru al opoziţiei conservatoare pentru spionaj în folosul Rusiei
Parchetul lituanian a anunţat, Luni, arestarea unui membru al opoziţiei conservatoare, acuzat de spionaj în folosul Rusiei, informează AFP, potrivit Agerpres.
Lituania, ţară cu 2,8 milioane de locuitori, membră a Uniunii Europene şi NATO, se numără printre susţinătorii cei mai fermi ai Kievului şi se teme că ar putea deveni următoarea ţintă potenţială a Rusiei, dacă aceasta va cîştiga războiul împotriva Ucrainei.
Suspectul, care are dublă cetăţenie, lituaniană şi rusă, fusese deportat cînd era foarte tînăr împreună cu părinţii săi în Rusia, în anii 1940, în timpul ocupaţiei sovietice din Lituania.
"El are dublă cetăţenie, lituaniană şi rusă, şi face parte din Uniunea exilaţilor lituanieni şi deţinuţilor politici", a declarat, pentru presă, Arturas Urbelis, de la Biroul procurorului general.
Potrivit lui Urbelis, bărbatul este suspectat că a adunat, începînd cu 2018, pentru agenţia de informaţii a armatei ruse GRU, date asupra partidelor politice şi capacităţilor de apărare ale Lituaniei, precum şi asupra persoanelor deportate în Rusia în timpul ocupaţiei sovietice.
"Informaţiile adunate nu erau clasificate, însă ele erau importante şi răspundeau intereselor ruse", a declarat, pentru jurnalişti, şeful-adjunct al serviciilor de informaţii lituaniene, Remigijus Bridikis.
Potrivit lui Urbelis, suspectul şi agenţi ai serviciilor de informaţii ruse au folosit posturi de radio specializate pentru a transmite informaţii criptate.
Autorităţile au refuzat să dezvăluie identitatea suspectului, însă două surse care au făcut declaraţii, sub acoperirea anonimatului, au precizat, pentru AFP, că este vorba de Eduardas Manovas, în vîrstă de 82 de ani.
Potrivit acestor surse, el s-a întors în Lituania în 1997, la cîţiva ani după ce această ţară şi-a redobîndit independenţa, şi locuia la Siauliai, în Nordul ţării.
Liderul conservatorilor lituanieni a declarat că le-a cerut autorităţilor să confirme dacă Manovas este vizat de o anchetă penală, caz în care partidul îl va expulza.