În joc fiind plata reparaţiilor pentru Ucraina din active ruseşti confiscate, Externele ruse au convocat-o pe ambasadoarea Elveţiei

Ministerul rus de Externe a convocat-o, Marţi, pe ambasadoarea Elveţiei în legătură cu aprobarea de către Parlamentul elveţian a unor moţiuni care autorizează Guvernul să lucreze la o modalitate de a confisca şi transfera activele ruseşti pentru a finanţa reparaţiile pentru Ucraina, informează Reuters.

Rusia a convocat-o pe ambasadoarea Krystyna Marty Lang pentru a protesta faţă de moţiunile elveţiene adoptate la limită şi care autorizează Guvernul elveţian să lucreze la crearea unui mecanism de reparaţii în dreptul internaţional pentru o ţară atacată ilegal.
"Rusia condamnă ferm acest pas al autorităţilor elveţiene care încalcă grav principiile şi normele fundamentale ale dreptului internaţional privind imunitatea statului", a transmis Ministerul de Externe.

"Orice încălcare a proprietăţii de stat ruse sub pretextul oricărui 'mecanism reparatoriu' exagerat nu ar fi altceva decît un furt la nivel de stat", a subliniat Ministerul de la Moscova.

Ministerul a precizat că Rusia va riposta dacă planul elveţian va fi implementat. Ministerul elveţian de Externe nu a răspuns imediat unei cereri de comentarii.

Elveţia a anunţat, anul trecut, că a îngheţat valori estimate de 7,7 miliarde de franci elveţieni (8,81 miliarde de dolari) în active financiare aparţinînd ruşilor sub sancţiuni vizînd pedepsirea Moscovei pentru invadarea Ucrainei.

10.05.26 - 18:39
10.05.26 - 11:23
10.05.26 - 11:18
10.05.26 - 11:21
08.05.26 - 17:34
10.05.26 - 11:25
09.05.26 - 13:09
09.05.26 - 13:05
10.05.26 - 11:20
08.05.26 - 17:36
08.05.26 - 00:25
03.05.26 - 12:42
08.05.26 - 00:23
09.05.26 - 13:07
08.05.26 - 00:22