Emigranți vulnerabili din cauza precarității analizelor

Emigranții moldoveni sînt vulnerabili, deci și manipulabili, în raport cu o serie de factori din exteriorul lor. Ei, iar aici mă refer la cei din prima generație, nu fac parte integrantă a trupului Țării de adopție. Așa cum cei de la țară își aduc la oraș, la Chișinău, pînă și cele mai stridente și inestetice deprinderi din satele lor de baștină, așa procedează și cei mai mulți dintre emigranții moldoveni în Țările în care s-au stabilit. Aici nu intră în discuție tradițiile naționale imposibil de renunțat la ele.

Ei se bucură de bunăstarea Occidentului, dar o subordonează instinctelor și judecăților lor apreciative ori depreciative. Muncind pe rupte și în condiții de neinvidiat, au convingerea că statutul lor de diasporă le conferă o autoritate de care cei care conduc Republica Moldova trebuie să țină seamă cu prioritate. Aici e vorba despre două universuri paralele. Ei nici nu pot admite că, totuși, trebuie să ținem seamă de precaritatea studiilor urmate în Țară ori de faptul că acolo, în Țările de adopție, n-au fost niciodată clienții bibliotecilor ori ai librăriilor. Tocmai această realitate este exploatată de către politicienii autohtoni. O fac prin intermediul unor lideri de grup cooptați de ei și, firește, finanțați cumva, uneori oficial, ca organizații ale diasporei, alteori… altfel. Rolul politicienilor autohtoni și al liderilor comunitari din diaspora este acela de a-i convinge că un anume politician moldovean trebuie votat de către ei deoarece este alegerea lor, a celor mulți, nu a celor care îi manipulează cu iscusință. Există manuale în acest sens! Stimulentele colaterale devin oarecum nesemnificative, firești și nedeterminante, cred ei!

După cum sugeram ceva mai sus, responsabilitatea unui astfel de vot are rolul, venit din exteriorul lor, de a le anestezia dezamăgirea că, totuși, au eșuat în încercarea lor de a deveni ”cineva important” prin plecarea din Țară. Prin ”puterea virtuală a unui vot” și prin epatări relativ obscene în fața rudelor și cunoștințelor, atunci cînd își vizitează Țara, acești semi-occidentali încearcă disperați să-și ascundă și astfel ratarea personală. Singura lor șansă sînt proprii copii crescuți și educați acolo, care nu vor fi niciodată moldoveni autentici, dar vor fi expresia reușită a ceea ce părinții lor n-au putut fi.

Diaspora moldovenească și românească – între statistici și ”mobilizări”

În anul 2019, Ministerul Românilor de Pretutindeni a comunicat că statisticile arătau că există aproximativ 9.700.000 plecați în afara granițelor. Datele oficiale anunțate fac distincția între românii din comunitățile istorice, cum ar fi cei din Republica Moldova, Serbia, Ucraina, și, într-o categorie separată, sînt incluși românii care au emigrat și care constituie diaspora. Astfel, din totalul de 9,7 milioane de români de peste granițe, 5,6 milioane sînt considerați a fi în diaspora. Sursa acestor date este reprezentată de misiunile diplomatice ale României.

La alegerile parlamentare din România, desfășurate în ziua de 6 Decembrie 2020, din diasporă au votat 265.490 de alegători, dintre care 37.632 au fost votanți din Republica Moldova. Asta, rețineți, dintr-o diasporă de 5,6 milioane de români, fără moldoveni!

Numărul celor din diaspora moldovenească este greu de estimat deoarece nu există date statistice bine documentate, ci doar estimative. Cele mai multe surse românești spun că numărul moldovenilor care și-au obținut cetățenia românească este de circa un milion. Oricine știe că doar un număr nesemnificativ din această cifră reprezintă ”diasporă moldovenească din România cu cetățeniei română”. Putem estima că cel puțin 95% (cu generozitate) dintre aceștia au ales să trăiască în România. Cam toți și-au luat pașaport românesc pentru a se stabili în orice țară europeană, numai nu și în România. În proporții covîrșitoare, diaspora moldovenească occidentală, cu excepția celei din Rusia, este purtătoare de pașaport românesc.

Primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova, desfășurat în ziua de 1 Noiembrie 2020, a dezvăluit un adevăr dureros pentru absolut toți politrucii, moldoveni și români, care, de 30 de ani, clamează unirea celor două Țări. Astfel, am constatat, fără să fie lăsată nici o nișă supusă interpretărilor, că cei aproape un milion de moldoveni cu cetățenie română nu-și doresc unirea României cu Republica Moldova. Dacă ar fi existat o astfel de dorință, fiți de acord cu mine!, alegerile prezidențiale din Republica Moldova ar fi trebuit să fie șansa lor supremă și istorică de a demonstra că ”Republica Moldova e România”.

Diaspora occidentală, dacă era unionistă, nu trebuia decît să ”se unească strategic-electoral” și să decidă pe care dintre cei trei candidați prezidențiali autodeclarați unioniști – Octavian Țîcu, Dorin Chirtoacă și Tudor Deliu – să-i voteze. Nu-i așa că oricare dintre ei ar fi putut deveni viitorul Președinte al Republicii Moldova? ”Cineva” mai deștept decît cei din diasporă, însă, a decis o altă ”unire strategică electorală”, una în favoarea Maiei Sandu.

Reamintindu-vă că la recentele alegeri parlamentare din România, dintr-o diasporă de 5,6 milioane, au votat doar 265.490 de alegători, dintre care 37.632 din Republica Moldova, constatăm că românii de peste granițe nu pot fi mobilizați de nimeni, în nici un fel, să voteze un anume partid sau candidat. Fiecare votează dacă are doar chef. Surprinzătoare și suspectă (trebuie să recunoaștem!) a fost ”mobilizarea civică” a diasporei moldovenești pentru a o vota pe Maia Sandu. Astfel, în turul doi al alegerilor prezidențiale, diaspora moldovenească a votat-o pe Sandu într-o proporție de 262.132 de alegători. Din aproape un milion de moldoveni din diasporă, cei care au votat-o pe Sandu sînt aproape de egalitate cu românii de peste granițe care au votat la alegerile parlamentare românești, dintr-o diasporă de 5,6 milioane.

Nu există argumente sociologice documentate care să ne convingă de faptul că diaspora moldovenească, majoritatea cu pașaport românesc, are o conștiință civică net superioară celei a diasporei românești. Explicația la acest ”paradox civic” e simplă și, în același timp, vulgară, chiar insalubră: Pentru românii din diasporă, nu există nici un Plahotniuc atît de puternic și influent care să-i determine să voteze un partid sau un candidat anume, indiferent de cît de coruptă este România!

Mihai CONȚIU

P.S. Cineva care vrea să sfideze logica elementară, inclusiv cea conturată sociologic, și să mă contrazică cu orice preț, poate invoca faptul că Președintele României, Klaus Iohannis, a cîștigat cel de-al doilea mandat prezidențial datorită voturilor a 944.077 români din diaspora. În acest caz posibil, fiind vorba despre o eroare precară de gîndire, de o omisiune prin excluderea intenționată a unor realități, altele decît cele din Republica Moldova, nu-mi rămîne nimic altceva decît ca să-i trimit pe inevitabilii contestatari la bibliotecă, fie ea și una virtuală, dar bibliotecă să fie! (M.C.)