Ministrul israelian de Externe a declarat că recunoașterea de către Franţa a statului palestinian ar fi o recompensă pentru terorism

Gideon Saar, ministrul israelian de Externe, a declarat că recunoaşterea de către Franţa a statului palestinian ar fi „o recompensă pentru terorism”, relatează AFP, transmite News.Ro.

„O recunoaştere unilaterală a unui stat palestinian fictiv, de către orice ţară, în realitatea pe care o cunoaştem cu toţii, va fi o recompensă pentru terorism şi un impuls pentru Hamas”, a declarat, Miercuri seara, şeful diplomaţiei israeliene într-o postare pe X. ”Acest tip de acţiune nu va aduce pace, securitate şi stabilitate în regiunea noastră, ci dimpotrivă, nu va face decît să le îndepărteze şi mai mult”, a adăugat el.

Într-un interviu acordat emisiunii „C'est à vous” de la France 5, la întoarcerea sa din Egipt, preşedintele francez a anunţat că Parisul ar putea recunoaşte un stat palestinian „în Iunie”, în cadrul unei conferinţe pe care Franţa o va co-prezida cu Arabia Saudită la Naţiunile Unite, la New York. ”Trebuie să ne îndreptăm spre o recunoaştere a statului palestinian şi astfel, în lunile următoare, vom face acest lucru”, a declarat el. ”Obiectivul nostru este ca, undeva în Iunie, împreună cu Arabia Saudită, să prezidăm această conferinţă privind soluţia celor două state, unde am putea finaliza mişcarea către recunoaşterea reciprocă de către mai multe părţi”, a adăugat el.

Acest anunţ a fost salutat drept „un pas în direcţia bună” de ministrul palestinian al Afacerilor Externe, Varsen Aghabekian Shahin.

Conferinţa din Iunie vizează crearea unui stat palestinian. Apelurile pentru o „soluţie cu două state”, cu un stat palestinian alături de Israel, s-au multiplicat de la începutul războiului din Gaza, declanşat de atacul Hamas asupra Israelului, la 7 Octombrie 2023.

Aproape 150 de ţări recunosc statul palestinian. În Mai 2024, Irlanda, Norvegia şi Spania au făcut acest pas, urmate de Slovenia în Iunie. Cu toate acestea, soluţia celor două state este încă respinsă de prim-ministrul israelian Benyamin Netanyahu.

 

01.04.25 - 00:57
01.04.25 - 00:56
01.04.25 - 00:59
01.04.25 - 00:54
03.04.25 - 00:37
03.04.25 - 13:17
06.04.25 - 00:50
05.04.25 - 15:52
03.04.25 - 00:39
02.04.25 - 21:17
07.04.25 - 00:38
03.04.25 - 01:29
02.04.25 - 01:59
02.04.25 - 21:14
02.04.25 - 01:54