Ministrul de Externe al Ucrainei sustine ca are putine sperante cu privire la un viitor summit in format Normandia

Şeful diplomaţiei ucrainene, Vadim Pristaiko, a declarat, Luni, că nu a remarcat discuţii în vederea pregătirii summitului promis asupra conflictului armat din Estul Ucrainei, adăugînd că are prea puţine speranţe pentru un progres semnificativ chiar dacă un astfel de summit va fi organizat, informează Reuters, potrivit agerpres. Liderii rus, ucrainean, francez şi german au avut o întrevedere în Decembrie la Paris, în aşa-numitul „format Normandia”, pentru a discuta asupra crizei din Ucraina şi au convenit să se întîlnească din nou după circa patru luni pentru a menţine dialogul deschis.

„Înainte de întîlnirea care a avut loc în Decembrie, pregătirile au început cu o jumătate de an înainte. Acum mai avem doar două luni şi nu văd nimic pregătit. Poate că va fi un proces mult mai rapid ca data trecută şi poate că vom înregistra mult mai multe progrese… Scuze, dar mă îndoiesc”, a spus Pristaiko în timpul vizitei sale oficiale în Italia.