MINISTRUL APARARII S-A INTILNIT LA BRUXELLES CU SECRETARUL GENERAL NATO
Republica Moldova şi Alianţa Nord-Atlantică împărtăşesc idealuri şi valori comune, şi este firesc ca relaţiile dintre Moldova şi NATO să se extindă. Declaraţia a fost făcută la Bruxelles de ministrul în exerciţiul al Apărării, Viorel Cibotaru, în cadrul unei întrevederi cu Secretarul General al Alianţei, Jens Stoltenberg.
În cursul întrevederii desfăşurate la Cartierul General, ministrul Cibotaru şi Secretarul General NATO, Stoltenberg, au trecut în revistă stadiul relaţiilor R. Moldova-NATO, procesul de implementare a Planului Individual de Acţiuni al Parteneriatului RM-NATO pentru 2014-2016 şi a obiectivelor asumate în cadrul Procesului de Planificare şi Revizuire a Parteneriatului, au identificat posibilităţile de oferire a asistenţei în reformarea sectorului de securitate şi apărare, precum şi de consolidare a capacităţilor de apărare ale Moldovei.
Ministrul Cibotaru şi-a exprimat convingerea că punerea în aplicare a proiectelor concrete, elaborate în comun de către experţii moldoveni şi cei ai Alianţei, va contribui la sporirea capacităţilor de apărare ale ţării.
Ministrul moldovean al Apărării şi-a exprimat speranţa că astăzi miniştrii Apărării ai ţărilor aliate vor adopta pachetul „Consolidarea capacităţilor de apărare pentru Republica Moldova” şi a reiterat interesul ţării noastre în deschiderea unui Oficiu al NATO la Chişinău, care ar facilita dialogul politic şi cooperarea dintre R. Moldova şi Alianţa Nord-Atlantică.
La rîndul său, Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, a subliniat că Alianţa respectă suveranitatea, integritatea teritorială şi independenţa politică a Republicii Moldova, iar pachetul DCB aprobat de Aliaţi are drept scop susţinerea ţării noastre în consolidarea capacităţilor de apărare pentru a fi în stare să-şi apere idealurile şi valorile pe care le împărtăşeşte în comun cu NATO, precum şi să răspundă provocărilor care pot apărea în noul mediu de securitate.
Oficial NATO a adus mulţumiri Republicii Moldova pentru participarea militarilor moldoveni la operaţiunea condusă de NATO în Kosovo, subliniind că astfel Moldova demonstrează că este un furnizor de pace şi stabilitate.