MINISTERUL ECONOMIEI AL GERMANIEI VEDE IN SANCTIUNILE SUA PERICOL PENTRU BUSINESSUL NEMTESC

Noile sancţiuni ale Statelor Unite ale Americii faţă de Rusia ar putea dăuna companiilor nemţeşti şi să complice relaţiile şi aşa deloc simple dintre Berlin şi Washington, a declarat ministrul Economiei al Germaniei, Brigitte Zypries, citată de Agenţia RBC. “Este încă un punct problematic în relaţiile noastre, complicate şi fără asta”, a spus ministrul.
Zypries a chemat Washingtonul să acţioneze în colaborare cu Europa acolo unde este vorba de politica sancţiunilor împotriva Rusiei. “SUA s-a detaşat de linia obişnuită a politicii sale privind sancţiunile faţă de Rusia, or, astfel există riscul unor prejudicii pentru businessul german”, a declarat oficialul de la Berlin, citată de Reuters.
Sancţiunile SUA faţă de Rusia au fost criticate şi de Comitetul german pentru relaţii economice în spaţiul estic-european, forumul căruia s-a desfăşurat la finele lunii iulie. În opinia reprezentanţilor Comitetului, citaţi de Reuters, sancţiunile americane vor face rău intereselor companiilor nemţeşti. Totodată, în cadrul Comitetului se consideră că măsurile antiruse au scopul să stimuleze exportul agentului energetic american în Europa. De asemenea, reprezentanţii structurii au subliniat că sancţiunile de răspuns la măsurile SUA nu trebuie să fie excluse ca „cea din urmă variantă”.
Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie ruso-germane, conducătorul concernului energetic OMV, responsabilul din partea europeană pentru proiectul „Nord Stream 2”, Rainer Seele, a declarat pentru RBC că sancţiunile SUA vor dăuna businessului nemţesc în Rusia, deoarece vor submina transferul de inovaţii şi tehnologii moderne, vor semăna neîncredere în mediul de afaceri, consolidînd protecţionismul şi creînd un nou cîmp pentru conflicte.
„Nu este chiar totul clar, de ce SUA, unilateral, încearcă să creeze bază pentru noi sancţiuni? Aceasta pune în pericol nu numai securitatea energetică a Europei, care şi pe viitor va avea nevoie de gazele ruseşti, ci şi businessul companiilor nemţeşti în Rusia”, a spus Rainer Seele. Totodată, Seele este convins că problema securităţii şi asigurării energetice a Europei se află „în exclusivitate în zona responsabilităţii Uniunii Europene”.
Sancţiunile economice, introduse faţă de Rusia ca răspuns la anexarea Crimeei în anul 2014, au supus unei serioase încercări relaţiile economice ruso-germane. Cu toate acestea, comunitatea de afaceri din Germania nu recunoaşte sancţiunile drept instrument pentru realizarea voinţei politice. În sondajul privind climatul de afaceri, efectuat de Camera de Comerţ şi Industrie ruso-germană în comun cu Comitetul Estic pentru economie germană, se arată că 91% din cei chestionaţi, care sînt reprezentanţi ai 190 de companii nemţeşti, s-au pronunţat împotriva sancţiunilor.
La rîndul său, preşedintele Consiliului de Administrare al Camerei de Comerţ şi Industrie ruso-germane, Matthias Schepp, a menţionat într-un interviu pentru RBC, că măsurile promovate de Washington vor acutiza confruntările dintre Occident şi Rusia. „Sancţiunile SUA nu ţin cont de interesele Germaniei şi Uniunii Europene. Politicienii europeni trebuie să excludă posibilitatea care, prin intermediul impactului extrateritorial al sancţiunilor americane, să limiteze accesul companiilor europene şi germane pe piaţa rusă”, a precizat Schepp.
Recent, Uniunea federală a Camerelor de Comerţ şi Industrie din Germania (DIHK) a supus criticii noile sancţiuni SUA, declarînd că acestea au un „efect extrateritorial”. „Dacă companiile nemţeşti nu vor mai fi admise la lucru în cadrul gazoductelor, atunci vor fi stopate mai multe proiecte importante pentru securitatea livrărilor”, au specificat reprezentanţi ai DIHK.












