Cum a fost finanţată economia SUA prin reciclarea petrodolarilor

Povestea nespusă a datoriei ţinută la secret 42 de ani

Era Iulie 1974. Eşecul nu era o opţiune. William Simon, proaspătul şef al Trezoreriei SUA, împreună cu adjunctul său, Gerry Parksy, se aflau într-o misiune cvasi-secretă, vitală pentru SUA, care urma să transforme întregul Orient Mijlociu. Statele arabe membre ale OPEC impuseseră ca răspuns la Războiul de Yom Kippur, dus de Israel contra Egiptului şi Siriei, un violent embargou petrolier. Ca urmare, preţul ţiţeiului crescuse de patru ori şi deja lovea SUA. Inflaţia creştea, bursele americane intraseră în colaps, iar economia SUA era în vrie.

Era ora 8 dimineaţa, iar cei doi oficiali se pregăteau de decolare la baza americană Andrews. Oficial, turneul de două săptămîni a lui Simon era unul de diplomaţie economică în Europa şi Orientul Mijlociu, plin de banchete şi întîlniri. Dar adevărata misiune, ţinută sub cel mai strict secret de cercul de încredere al preşedintelui Richard Nixon, era o vizită de patru zile în oraşul de coastă Jeddah, din Arabia Saudită, scrie Bloomberg.

Petrolul ca armă economică

Scopul: neutralizarea petrolului ca armă economică şi găsirea unei modalităţi de a convinge bogatul regat saudit să finanţeze deficitul tot mai mare al SUA cu petrodolarii săi. Un eşec nu numai că afecta sănătatea finanţelor americane, dar ar fi permis Uniunii Sovietice să facă incursiuni şi mai mari în lumea arabă. „Nu era o problemă de tipul dacă s-ar fi putut realiza sau nu“, spune Parsky, care are acum 73 de ani, unul dintre puţinii oficiali americani care au participat la discuţiile cu saudiţii.

La prima vedere, William Simon, care fusese şi expertul lui Nixon pe energie, nu era aproape deloc potrivit pentru diplomaţie. Înainte de a fi chemat de preşedintele american, Simon, un fumător înrăit din New Jersey, conducea biroul de tranzacţionare a obligaţiunilor din cadrul băncii de investiţii Salomon Brothers. Peste ani buni, aceasta avea să ajungă parte a gigantului bancar american Citigroup. Spre deosebire de birocraţii de carieră, William Simon, unul dintre cei mai buni traderi (comerciant) de obligaţiuni de pe Wall Street, avea un temperament şi un orgoliu nemăsurat. La un moment dat, chiar s-a comparat cu Genghis Han. Iar cu o săptămînă înainte de a pune piciorul în Arabia Saudită tocmai ce îl făcuse „nebun“ pe Şahul Iranului, un aliat apropiat al SUA la acea vreme, pînă cînd ţara a fost copleşită de Revoluţia Islamică.

Războiul de Yom Kippur şi implicarea saudită

In timpul Războiului de Yom Kippur, Egiptul şi Siria au atacat în aceeaşi zi, în momentul celei mai sfinte sărbători evreieşti, Israelul. După cîteva zile de avans susţinut, armata israeliană a replicat şi a ajuns să bombardeze cu artileria periferia capitalei siriene Damasc. Pe frontul egiptean, graniţa era anterior pe Canalul Suez, după ce Israelul cucerise Peninsula Sinai în timpul „Războiului de şase zile“, din 1967.

Egiptenii au trecut canalul, dar Israelul a revenit puternic şi a ajuns să asedieze oraşul Suez, ajungînd apoi pînă la 100 de kilometri de Cairo. Sinaiul a fost redat Egiptului abia în 1982. De menţionat că în timpul Războiului de Yom Kippur, SUA şi URSS aproape au ajuns în război, cele două părţi alimentînd cu arme părţile pe care le susţineau. SUA era legată intrinsec de Israel, iar URSS sprijinea partea arabă. De menţionat că în acel conflict au ajuns să lupte inclusiv forţe din Arabia Saudită.

Arme contra petrol

Revenind la Willian Simon, traderul de pe Wall Street însărcinat cu misiunea de a dezactiva arma petrolieră, acesta nu era deloc stilul diplomat. Dar Simon înţelegea mai bine decît oricine altcineva că poate să „vîndă“ saudiţilor ideea că petrodolarii lor sînt în siguranţă dacă îi investesc în titluri de stat ale SUA. Cu acest plan în minte, administraţia SUA a realizat o înţelegere care a influenţat orice aspect al relaţiilor americano-saudite pentru mai bine de 40 de ani. Simon a murit ulterior în anul 2000, la vîrsta de 72 de ani.

Termenii înţelegerii erau surprinzător de simpli: SUA vor cumpăra petrol din Arabia Saudită şi va asigura regatului asistenţă şi echipamente militare. În schimb, saudiţii îşi vor băga petrodolarii înapoi în certificatele americane de trezorerie, pentru a finanţa cheltuielile Americii. A fost nevoie de cîteva întîlniri discrete ulterioare pentru a pune la punct toate detalii, spune Parsky. Dar la final, după luni de negocieri, a rămas un singur mic detaliu crucial: regele Faisal bin Abdulaziz al Saud a cerut ca achiziţiile de obligaţiuni ale ţării sale să rămînă „strict secrete“. De ce? Saudiţii nu voiau ca rivalii să folosească drept argument faptul că banii lor ajung să finanţeze indirect Israelul, care era în acel moment duşmanul tuturor arabilor.

Secretul de 42 de ani

Iar Trezoreria SUA şi Rezerva Federală – banca centrală a SUA – au ţinut secretul mai bine de 40 de ani. Pînă acum. Într-un răspuns la o solicitare a Bloomberg privind informaţiile publice, Trezoreria SUA a lămurit misterul. Parţial… Mai exact, datele SUA arată că Arabia Saudită deţine 117 miliarde de dolari din datoria SUA, făcînd statul arab drept unul dintre cei mai mari creditori ai ţării.

Totuşi, informaţia mai mult a ridicat alte semne de întrebare decît a adus lămuriri. Un fost oficial al Trezoreriei, care a cerut să nu fie identificat, spune că cifra oficială este mult mai mică. Mai exact, Arabia Saudită ar avea de două sau de trei ori mai mulţi bani în SUA. Cele 117 miliarde ar reprezenta doar 20% din rezervele internaţionale de 587 de miliarde de dolari ale Arabiei Saudite şi sînt cu mult sub cele două treimi din bani pe care banca centrală din Riyadh spune că le deţine în active denominate în dolari.

O serie de analişti speculează că Arabia Saudită acumulează titluri americane prin centre financiare offshore, care apar în datele altor ţări. Cum preţul petrolului a intrat în colaps din 2014 încoace, Arabia Saudită trebuie să îşi lichideze din deţineri pentru a putea face rost de bani, deoarece regatul oferă subvenţii generoase propriilor cetăţeni şi duce două războaie costisitoare, unul în Yemen şi altul în Siria, contra preşedintelui Bashar al Assad şi a Statului Islamic, prin susţinerea rebelilor moderaţi.

„Bomba financiară“

Dacă în anii ’70 Arabia Saudită folosea petrolul pe post de armă, acum există spectrul ameninţării cu folosirea rezervelor de bani ca o armă politică, mai scrie Bloomberg. În Aprilie, Arabia Saudită a ameninţat că va începe să vîndă masiv circa 750 de miliarde de dolari deţinute în certificate americane de trezorerie şi alte active dacă Congresul SUA votează o lege prin care statul saudit va putea fi dat în judecată de rudele victimelor din atacurile teroriste din 11 Septembrie 2001. Ameninţarea vine în contextul în care o serie de candidaţi la preşedinţia SUA au cerut declasificarea unei secţiuni de 28 de pagini dintr-un raport guvernamental despre care se crede că detaliază implicarea saudiţilor în pregătirea atentatelor.

Reamintim, Osama bin Laden, creatorul al Qaeda, era cetăţean saudit, parte a bogatei familii Bin Laden din regat. De altfel, grupul Saudi Bin Ladin este cel mai conglomerat de construcţii din lume. Legea în cauză a trecut de Senatul american în data de 17 Mai, iar acum se află în discuţii în Camera Reprezentanţilor. „Să presupunem că (saudiţii – n.r.) nu blufează“ în privinţă răzbunării prin vînzarea obligaţiunilor americane de stat, spune Marc Chandler, strategul-şef pe probleme de valute din cadrul băncii de investiţii Brown Brothers Harriman. „Saudiţii sînt sub foarte multă presiune. Aş spune că nu ne facem cinste dacă subestimăm propriile noastre datorii“ către marii deţinători de titluri, mai spune el.

Au ars 111 miliarde de dolari în doar un an

Arabia Saudită furnizează asistenţă sanitară gratuită cetăţenilor săi, subvenţii masive la carburanţi, apă şi electricitate şi menţine un curs fix datorită veniturilor aduse de petrol. Dar acum ţara are de înfruntat o criză brutală. Numai anul trecut, SAMA – fondul suveran saudit a statului a ars 111 miliarde de dolari pentru a căptuşi bugetul, cel mai mare din ultimul sfert de secol. Deşi preţul petrolului s-a stabilizat la 50 de dolari pe baril, acesta este oricum la mare distanţă faţă de nivelul de peste 100 de dolari cu care erau obişnuiţi arabii. Iar situaţia este atît de dramatică încît statul îşi vinde acum bucăţi din „perla coroanei“, compania petrolieră de stat Saudi Aramco, cea mai mare din lume.

Dependenţa SUA de Arabia Saudită, tot mai mică

Mai mult, politica de „interdependenţă“ dintre SUA şi Arabia Saudită, veche de patru decenii, de cînd a fost forjată de Simon, dă semne destrămare. America dă semne de apropiere de Iran, inamicul regional tradiţional al Arabiei Saudite, după ce preşedintele american Barack Obama a negociat anul trecut eliminarea sancţiunilor internaţionale asupra Teheranului. Mai mult, boom-ul din sectorul extragerii de gaze şi petrol din zăcămintele convenţionale au redus dependenţa SUA de petrolul Arabiei Saudite. Cumpărarea obligaţiunilor a fost o strategie de reciclare a petrodolarilor tot în economia americană, spune David Ottaway, cercetător specializat pe Orientul Mijlociu la Centrul Internaţional Woodrow Wilson din Washington. La nivel politic, însă, a fost mereu o relaţie ambiguă, constrînsă.

Dar în 1974, acest parteneriat era cel mai bun. Mulţi dintre aliaţii SUA, inclusiv Marea Britanie şi Japonia, erau de asemenea foarte dependenţi de petrolul saudit. De asemenea, atît SUA, cît şi Franţa, Marea Britanie şi Japonia „încercau să îşi bage degetele în buzunarele saudite“, încercînd să convingă regatul să investească în respectivele ţări, povesteşte Gordon Brown, ofiţer economic al Departamentului de Stat al SUA în cadrul ambasadei americane de la Riyadh între 1976 şi 1978.

Deţineri ascunse

La zece luni de la Războiul de Yom Kippur, încă existau animozităţi în lumea arabă în privinţa sprijinului masiv pe care SUA îl dăduseră Israelului. Aşa că oficialii Trezoreriei au rezolvat problema secretizării datelor introducînd saudiţii pe uşa din dos. Aceştia au creat „add-on-uri“, care erau excluse din licitaţiile oficiale de titluri de stat şi care ascundeau toate urmele saudiţilor din finanţele americane. Deja pînă în 1977, Arabia Saudită acumulase 20% din totalul obligaţiunilor americane de stat deţinute de către străini, potrivit cărţii „Mîna ascunsă a hegemoniei americane: Reciclarea petrodolarilor şi pieţele internaţionale“, scrisă de către David Spiro, profesor la Universitatea Columbia.

O altă excepţie a fost creată atunci cînd s-au făcut raportările. Trezoreria SUA sparge deţinerile separat pe fiecare ţară. Dar nu şi în cazul Arabiei Saudite. Aceasta era grupată cu alte 14 state precum Kuweit, Emiratele Arabe Unite şi Nigeria sub titulatura „exportatori de ţiţei“, practică ce a continuat mai bine de 41 de ani. Sistemul a venit cu propriile dureri de cap. După ce Trezoreria a deschis facilităţile de add-on-uri şi altor bănci centrale ale lumii, achiziţia de titluri americane de stat ameninţa în cîteva ocazii să împingă datoria SUA peste limitele impuse prin lege.
Într-o astfel de operaţiune, din Octombrie 1976, SUA s-a împrumutat cu 800 de milioane de dolari mai mult decît intenţiona. La acel moment, două bănci centrale străine au folosit add-on-urile pentru a cumpăra adiţional cîte 400 de milioane de dolari fiecare. În final, una dintre acestea şi-a primit porţia ziua următoare, pentru a menţine limita de datorie a SUA.

Probleme ascunse sub preş

Multe dintre aceste manevre au fost ascunse sub preş. Iar practica a continuat chiar şi după ce, în 1979, o investigaţie a Oficiului pentru Răspundere Guvernamentală (GAO) a găsit că nu există nici o bază statistică sau legală pentru a bloca furnizarea datelor exacte. Totuşi, GAO nu avea puterea de a forţa Trezoreria să le predea, dar a concluzionat că SUA a oferit garanţii suplimentare de confidenţialitate Arabiei Saudite şi probabil şi altor exportatori de ţiţei din cadrul OPEC. Astăzi, Gerry Parksy, fostul adjunct al şefului Trezoreriei, spune că aranjamentul secret ţinut cu saudiţii ar fi trebuit demantelat cu ani buni în urmă. Dar nu regretă că a ţinut secretul atîta timp. „A fost o afacere pozitivă pentru America“, a conchis el.

Daniel IONAŞCU, Adevărul financiar.ro