Mișcarea Hezbollah susține că a doborît o dronă israeliană deasupra Libanului

Puternica mişcare libaneză Hezbollah a afirmat, Luni, că a doborît cu ajutorul unei rachete sol-aer o dronă israeliană mare deasupra Sudului Libanului, scena unor violenţe zilnice între Armata israeliană şi formaţiunea pro-iraniană, informează AFP, potrivit Agerpres.

"Unitatea de apărare antiaeriană" a Hezbollah "a doborît o dronă israeliană mare de tip Hermes 450 cu ajutorul unei rachete sol-aer", a anunţat formaţiunea libaneză într-un comunicat.

Ea a precizat că incidentul s-a produs în regiunea Iqlim al-Touffah, un bastion al Hezbollah situat la circa 20 de km de frontiera cu Israelul.

Hezbollah a afirmat că "va continua să facă faţă avioanelor inamice şi să le împiedice să-şi atingă obiectivele".

De la începutul războiului din Gaza dintre Israel şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas, pe 7 Octombrie 2023, mişcarea islamistă libaneză vizează zilnic poziţii militare israeliene, în susţinerea aliatului său palestinian, iar Israelul întreprinde lovituri asupra Libanului.

Cel puţin 278 de persoane, dintre care 193 de combatanţi ai Hezbollah, militanţi ai altor formaţiuni care îi sunt aliate şi 44 de civili au fost ucişi în peste patru luni de conflict, conform unui bilanţ realizat de AFP.

De partea israeliană, zece soldaţi şi şase civili au fost ucişi pe acest front, potrivit Armatei Israelului.

Duminică, ministrul israelian al Apărării, Yoav Gallant, a avertizat că un eventual armistiţiu în luptele cu Hamas în Fîşia Gaza va submina "obiectivul" Israelului de a respinge Hezbollah de la frontiera sa nordică. 

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
01.11.24 - 13:40
02.11.24 - 13:26