MESAJ CU OCAZIA ZILEI NATIONALE A CULTURII
DRAGI CONCETĂŢENI,
De Ziua Națională a Culturii, care, în acest an, coincide cu jubileul de 170 de ani din ziua nașterii Marelui Eminescu, Vă adresez cordiale felicitări și alese urări de bine.
Adumbrită de pierderea regretatului maestru Ștefan Petrache, această sărbătoare vine să celebreze cultura în întreaga ei complexitate – muzică, dans, literatură, teatru, arte plastice, film, conservarea patrimoniului, biblioteconomie, muzeografie, restaurarea monumentelor de artă, aducînd astfel omagiu actului de creație, artiștilor, oamenilor care dau viață instituțiilor publice de cultură din țară, precum și concetățenilor care păstrează nestinsă flacăra dăinuirii neamului în cele mai îndepărtate colțuri ale lumii.
Ziua Culturii este nu doar despre oamenii de artă, este despre noi toți. În societatea contemporană tot mai frecvent este utilizat termenul „cultură” în diverse expresii, în special sub aspectul lipsei acesteia: cultura comunicării, cultura alimentației sănătoase, cultura organizațională, cultura în trafic etc., iar urmările deficitului de cultură își lasă amprenta asupra întregii societăți.
Să facem un obicei în a consuma, a educa și a promova cultura în spiritul valorilor naționale și universale, în spiritul respectului și al toleranței acasă, la școală, la locul de muncă, în societate, în natură.
Cu aceste gînduri, poate mai prozaice decît o cere Ziua Națională a Culturii, Vă urez tuturor multă sănătate și conștientizare a lucrurilor cu adevărat importante pentru viitorul poporului nostru și al statului Republica Moldova.
Igor Dodon, Preşedinte al R. Moldova