MARTIN SCHULZ: UE SI SUA NU SINT PREGATITE PENTRU UN PRESEDINTE CA DONALD TRUMP

Uniunea Europeană și Statele Unite 'nu sînt pregătite' pentru accederea miliardarului american Donald Trump la Casa Albă, a declarat sîmbătă președintele Parlamentului European, Martin Schulz, relatează AFP.

"Europa și SUA nu sînt pregătite pentru un astfel de președinte care, în opinia mea, nu are nicio experiență internațională", a declarat el la postul francez de știri I-Télé.

"Trump aparține acelui gen de oameni pe care îi știm și aici în Europa, care au pentru orice lucru un țap ispășitor, însă nici o soluție concretă", a spus el, făcînd o paralelă cu ascensiunea 'populismului sălbatic' în Uniunea Europeană.

"Dacă ar ajunge în mîinile sale", puterile — politice și militare — de care dispune un președinte al SUA i-ar oferi "adevărate posibilități pentru decizii extrem de periculoase", a adăugat Martin Schulz.

"Sincer, eu prefer un alt candidat", a încheiat liderul social-democrat german, afișîndu-și, deloc suprinzător, sprijinul pentru Hillary Clinton, favorită în alegerile primare democrate.

Donald Trump conduce în alegerile primare pentru învestitura republicană la scrutinul prezidențial din noiembrie din SUA, spre nemulțumirea establishment-ului partidului, critic la adresa retoricii sale incendiare.

Vineri, la Chicago au avut loc violențe între susținătorii și opozanți săi, înaintea desfășurării unui miting de campanie pe care miliardarul l-a anulat pînă la urmă în ultimul moment.

Sursa: Agerpres

01.02.25 - 12:17
01.02.25 - 12:25
01.02.25 - 12:22
01.02.25 - 12:18
01.02.25 - 12:26
02.02.25 - 14:37
02.02.25 - 14:32
03.02.25 - 12:51
03.02.25 - 12:54
03.02.25 - 12:56
03.02.25 - 12:55
03.02.25 - 12:52
01.02.25 - 12:21
02.02.25 - 14:40
01.02.25 - 12:28