Mark Rutte dă asigurări că Armata americană va rămîne staţionată în Europa

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a dezminţit, Luni, că Statele Unite şi-ar putea reconsidera prezenţa militară înEuropa, afirmînd că, din contră, Washingtonul va menţine o desfăşurare ”convenţională foarte puternică” pe Bătrînul Continent, relatează Euronews.

”Ceea ce ştim este că Statele Unite, în afară de Europa, trebuie să se ocupe, bineînţeles, de Orientul Mijlociu şi de regiunea Asia-Pacific şi este întru totul logic ca, de-a lungul timpului, pe măsură ce noi ne consolidăm, Statele Unite să se îndrepte tot mai mult către Asia”, a declarat Luni, la o conferinţă de presă, la Vilnius, Mark Rutte.

”Însă eu sunt convins că va exista o prezenţa convenţională americană foarte puternică în Europa, alături de prezenţa nucleară”, a declarat secretarul general la NATO, în marja unui summit în capitala Lituaniei al Celor Nouă de la Bucureşti (B9) şi ţărilor nordice.

Aceste declaraţii ale lui Mark Rutte vor să liniştească temeri europene - din cauza negocierilor între Statele Unite şi Europa în vederea opririi Războiului din Ucraina -, potrivit cărora Administraţia Trump ar putea reduce sau şi-ar putea retrage trupele din Europa,

În Februarie, secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, îi avertiza pe europeni, în cursul unei vizite în Polonia, că trupele americane de pe continent sunt ”importante”, dar că nu ”pot să presupună că prezenţa americană va dura etern”.

Statele Unite aveau, la începutul lui 2025, 84.000 de militari staţionaţi în Europa, potrivit unui raport al Council on Foreign Relations, în care se arată că în cursul invaziei Ucrainei de către Rusia, care se află în al patrulea an, numărul total al trupelor americane a variat între 75 000 şi 105 000 de oameni.

Preşedintele lituanian Gitanas Nauseda a declarat, la rîndul său, susţinînd declaraţiile lui Mark Rutte, că nu a primit nici un indiciu al unei retrageri sau reduceri a trupelor americane în Europa.

El a anunţat că aproximativ 1.000 de militari americani se află ”alături de militari germani, norvegieni şi de prezenţa avansată consolidată a NATO”, din care fac parte grupuri tactice în Estonia, Letonia, Lituania şi Polonia.

”Suntem pregătiţi să creştem acest număr, dacă Administraţia americană dă dovadă de voinţă politică”, a anunţat preşedintele lituanian.