MARIAN LUPU: SUBIECTUL UNEI COALITII POLITICE INTRE PARTIDELE PRO-EUROPENE ESTE DEJA UNUL DEPASIT

După ce PLDM a anunţat o nouă poziţie în raport cu negocierile privind crearea unei noi majorităţi parlamentare şi învestirea unui nou Guvern, liderul PD, Marian Lupu a făcut publică poziţia formaţiunii sale vizavi de procesul de negocieri în acest sens care ar urma să se desfăşoare în continuare.
El a declarat, în cadrul unui interviu pentru moldova.org, că subiectul coaliţiei între partidele pro-europene este depăşit din cauza comportamentului Partidului Liberal Democrat din Moldova. În opinia sa, în această situaţie se impune soluţia unei majorităţi parlamentare pentru învestirea Guvernului, eventual, fără oficializarea unei coaliţii majoritare.
„Eu cred că subiectul unei coaliții politice între partidele pro-europene este deja unul depăşit, tocmai din cauza comportamentului PLDM. Inclusiv atitudinea ambiguă a liberal-democraţilor arată că nu ne mai rămîne decît să vedem în ce fel putem să găsim voturile necesare pentru formarea unei majorități parlamentare care să poată investi cît mai repede noul Guvern. Noi sîntem gata să discutăm, aşa cum am anunţat de la bun început, să căutăm o formulă de a face o majoritate parlamentară în jurul noului Guvern, cred că acest lucru îl putem face şi fără să facem neapărat o alianţă. Îi vom întreba în primul rînd pe colegii din PLDM dacă vin la discuţii, cîţi deputaţi reprezintă în mod real, ca să ştim cum discutăm şi ce lipsă de voturi avem, e un amănunt important. Pentru că una e dacă ne bazăm pe voturile a 10-12 deputaţi de la ei şi alta e dacă pe toţi 18”, a spus Marian Lupu.
Cristina PENDEA (curentul.md)












