Marco Rubio consideră că Trump își pierde răbdarea cu Rusia în negocierile privind războiul din Ucraina

Marco Rubio, secretarul de stat al SUA, a dezvăluit că președintele american Donald Trump „își pierde răbdarea” cu Rusia în privința războiului din Ucraina, conform Mediafax.
Într-un interviu acordat postului TV Fox News, Marco Rubio l-a lăudat pe președintele american și l-a numit „cel mai bun negociator” și a spus că frustrarea lui Trump față de președintele rus Vladimir Putin crește.
„În ciuda interacțiunilor foarte bune cu Vladimir Putin și a convorbirilor telefonice, acestea nu duc niciodată la nimic”, a spus Rubio. ”Așadar, a sosit momentul să se ia măsuri”, a completat oficialul american, potrivit The Kyiv Independent.
În timpul interviului, Rubio a menționat și rolul crescînd al Chinei în prelungirea războiului, acuzînd Beijingul că susține economia și eforturile militare ale Rusiei.
„Putin nu ar fi putut susține acest război fără sprijinul Chinei, în special fără achiziționarea petrolului său”, a afirmat secretarul american.
Declarațiile lui Marco Rubio vin la aproape două săptămîni după ce Trump a acordat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a accepta un acord de pace sau pentru a se confrunta cu tarife „severe”. În ciuda acestui anunț, Rusia a intensificat atacurile asupra orașelor ucrainene și a continuat să avanseze de-a lungul liniei frontului.











