MALALA A IZBUCNIT ÎN LACRIMI REVĂZÎNDU-ŞI UNIFORMA ŞCOLARĂ PE CARE O PURTA CÎND A FOST ÎMPUŞCATĂ DE TALIBANI

Adolescenta pakistaneză Malala Yousafzai, căreia i-a fost decernat miercuri Premiul Nobel pentru Pace, devenind, la 17 ani, cea mai tînără laureată a prestigioasei recompense, a izbucnit în lacrimi joi cînd şi-a revăzut uniforma şcolară pe care o purta în ziua cînd combatanţi talibanii au încercat să o omoare şi care poartă încă urmele dramei prin care a trecut, relatează AFP.

Inaugurînd o expoziţie consacrată ei şi celuilalt laureat, indianul Kailash Satyarthi, la Centrul Nobel din Oslo, Malala nu şi-a putut stăpîni emoţia atunci cînd a trecut prin faţa uniformei încă pătată de sînge.

Văzînd-o că plînge, Satyarthi a îmbrăţişat-o pe cea pe care o numeşte «fiica sa» şi a sărutat-o pe cap. "Eşti atît de curajoasă, eşti atît de curajoasă", i-a spus ei, potrivit agenţiei TNB.

Este pentru prima dată din 9 octombrie 2012 cînd uniforma adolescentei de 17 ani este expusă publicului. În acea zi, talibanii au oprit autobuzul şcolar în care se afla Malala, în localitatea sa natală Swat (nordul Pakistanului), şi au împuşcat-o în cap, acuzînd-o de profanare a islamului.

Atacul a şocat întreaga lume şi tînara a devenit un simbol al luptei pentru educaţia fetelor. Miercuri, Malala şi Satyarthi, 60 de ani, dintre care 35 consacraţi luptei împotriva exploatării prin muncă a copiilor, au primit Premiul Nobel pentru Pace pentru eforturile împotriva exploatării copiilor şi pentru apărarea dreptului lor la educaţie.

Sursa: Agerpres