MAJORARI DE TARIF LA ENERGIA ELECTRICA SI GAZELE NATURALE

Majorările de tarif la energia electrică şi gazele naturale, operate săptămîna trecută de Agenţia Naţională pentru Reglementări în Energetică (ANRE), ar putea să intre în vigoare de la 1 august. „Cel mai probabil, urmează săptămîna această să publicăm hotărîrea în Monitorul Oficial şi probabil că toate o să intre în vigoare de la 1 august”, a declarat Sergiu Ciobanu, directorul ANRE. După o şedinţă publică ce a durat 17 ore, la sfîrşitul săptămînii trecute, ANRE a majorat tarifele la energia electrică furnizată de Gaz Natural Fenosa Furnizare Energie cu 36 la sută, RED Nord şi RED Nord-Vest – cu circa 30 la sută, iar tarifele la gazele naturale pentru consumatori cu 15,4 la sută. Gaz Union Fenosa Furnizare Energie a solicitat o dublare a tarifului, RED NORD şi RED Nord-Vest o creştere cu 85 la sută, iar MoldovaGaz cu 51,7 la sută.
Populaţia din zona deservită de Compania Gaz Natural Fenosa, cu peste 700 mii de clienţi, va plăti un tarif de 2,15 lei pentru un kilowatt/oră, faţă de 1,58 de lei cît achită în prezent, consumatorii casnici conectaţi la reţelele RED Nord vor achita 2,23 de lei pentru un kilowatt/oră, faţă de 1,71 lei în prezent, iar RED Nord-Vest - 2,33 lei comparativ cu tariful în vigoare de 1,73. Tariful mediu la gazul natural pentru consumatorii finali a fost aprobat la nivel de 6 538 lei (fără TVA) pentru o mie de metri cubi.












