MAIA SANDU: EXPERIENTA LITUANIEI DE TRANSFORMARE DEMOCRATICA E UN EXEMPLU PENTRU MOLDOVA

Experiența Lituaniei de transformare democratică și economică profundă rămîne un exemplu elocvent de bune practici pentru Republica Moldova. Moldova își dorește continuarea colaborării cu Lituania în domeniul securității și apărării, mai ales apărării de riscuri, și combaterea dezinformării, unde experiența Lituaniei ne poate fi foarte utilă, a declarat președintele Maia Sandu, în cadrul unui briefing de presă susținut cu omologul său lituanian, Gitanas Nauseda, care efectuează o vizită oficială la Chișinău în perioada 13-14 mai.

 „Una dintre lecții – lecție pe care sper să o însușească toată clasa politică din Moldova – este că partenerii externi sînt gata să ofere ajutor, dar efortul cel mai mare trebuie să vină de aici, din țară. Aici trebuie făcut efortul cel mai mare. Reformele nu pot fi mimate sau înlocuite cu declarații frumoase. Avem multe de făcut acasă. Înțelegem bine acest lucru și sîntem pregătiți să o facem”, a menționat șefa statului.

Referindu-se la dialogul cu omologul său lituanian, Maia Sandu a precizat că Moldova poate conta pe sprijinul autorităților lituaniene în organizarea votării cetățenilor moldoveni din Lituania la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie, cu respectarea tuturor restricțiilor impuse de pandemie. Totodată, șefa statului a mulțumit Lituaniei pentru sprijinul constant oferit Republicii Moldova în toți anii de independență, pentru încurajarea și inspirarea transformării democratice, în pofida provocărilor interne și externe.

La rîndul său, președintele Lituaniei, Gitanas Nauseda, a remarcat că, în 1990, Lituania și-a declarat independența, și anume Moldova a fost prima țară care a recunoscut-o, chiar dacă era în componența Uniunii Sovietice, lucru pe care Lituania nu-l va uita niciodată. Lituania a parcurs un drum lung și important. În 2004 a aderat la UE, acum fiind membru cu drepturi depline. „Sprijinim cursul spre Europa al Moldovei, pentru că e vorba de un parcurs pe care l-au avut și cetățenii lituanieni și a fost un parcurs de succes”, a spus Gitanas Nauseda.

Potrivit șefului statului lituanian, avantajele faptului că Lituania este membră a UE țin de respectarea drepturilor omului, a echității, dar și posibilitatea de a circula dintr-o țară în alta fără restricții. Economia Lituaniei acum nu cedează cu nimic în fața țărilor dezvoltate. „Sîntem pe urmele unor țări pe care credeam că nu le vom ajunge și nu le vom depăși niciodată. Astăzi aceste lucruri sînt o realitate. Calitatea vieții în țara noastră este o dovadă că statutul de membru al UE oferă multe posibilități”. Lituania e gata să împartă experiența obținută prietenilor din Moldova. Deja face acest lucru în sectorul bancar, în sectorul protecției naturii, sectorul alimentar și în alte domenii de activitate, a punctat Gitanas Nauseda.

Președintele lituanian a mai spus că Lituania are unul din cele mai bune sisteme de combatere a pericolelor hibride. A reușit să evite eventualele incidente și este gata să împărtășească această experiență, în special în contextul alegerilor parlamentare din 11 iulie.

Referindu-se la colaborarea economică dintre cele două țări, președintele lituanian a remarcat că cifrele de afaceri nu sînt dintre cele mai mari, dar crede că există posibilitatea de creștere și aprofundare a relațiilor comerciale. Sînt investitori lituanieni în Moldova și ar vrea ca și investitorii moldoveni să găsească drum spre Lituania, care este o țară deschisă pentru asta.

Cei doi șefi de stat au mai comunicat că Republica Moldova și Lituania sînt pregătite să semneze Acordul privind conversiunea și recunoașterea reciprocă a permiselor de conducere pentru cetățenii ambelor state. Acest acord a fost negociat și agreat la nivel de guverne.

Sursa: IPN

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:40